Roca Industry, creștere consistentă în T1 2024. Afaceri în urcare cu 70% faţă de T1/2023 și EBITDA cu 63% peste valoarea din 2023

publicat in 16/05/2024 13:15

Companii discutate: ROC1

1 aprecieri nete


ROC1 (ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A.) holding industrial din România, specializat în materiale de construcţii, listat pe piaţa principală BVB sub simbolul ROC1, a înregistrat în primul trimestru al anului o cifră de afaceri la nivel cumulat de 141,5 milioane de lei, conform raportului aferent primelor trei luni din 2024. Veniturile cumulate la nivelul companiilor productive din holding sunt în creştere cu 5,6% faţă de T1 2023, în condiţiile unei pieţe a materialelor de construcţii aflată în scădere, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Comparativ cu rezultatele din T1 2023, EBITDA cumulată la nivelul companiilor din ROCA Industry a crescut cu 63,2%, iar cifra de afaceri a înregistrat creşteri de 5,6%. Aceste rezultate reprezintă efectele implementării strategiei la nivel de holding şi optimizările aduse în cadrul companiilor din portofoliu, atât la nivel operaţional, comercial, financiar, dar şi la nivelul echipelor de management şi evidenţiază capacitatea acestei structuri de holding de a genera valoare pentru întregul portofoliu gestionat.

Performanţa Roca Industry a fost obtinuţă în contextul în care volumul lucrărilor de construcţii ca serie ajustată a scăzut în ianuarie-februarie 2024 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023 cu 11,8%, în timp ce lucrările de construcţii la clădirile rezidenţiale s-au contractat cu 36,9%. De asemenea, numărul autorizaţiilor de construcţie a fost mai mic în primul trimestru cu 7,2% faţă de primul trimestru din 2023. Asta după ce în 2023 scăzuse cu 20,6% faţă de 2022. (conform datelor INSSE)

"Rezultatele obţinute in T1 2024 sunt efectul viziunii noastre de crestere sustinuta pe termen lung. Încă din 2023 am implementat o strategie pentru creşterea organică a companiilor din portofoliu, în paralel cu eficientizarea operaţională, comercială şi dezvoltarea profesională a echipelor, toate cu scopul de a ne îmbunatăţi performanţa. Am început să culegem roadele implementării acestei strategii, astfel că toate companiile din holding au EBITDA pozitivă şi au atins ţintele bugetate pentru această perioadă, demonstrând că suntem pe traiectoria corectă şi consolidându-ne poziţia pe piaţă", a declarat Ionuţ Bindea, CEO ROCA Industry.

Evoluţii pozitive ale portofolului ROCA Industry conform situaţiilor financiare ale companiilor

Toate companiile holdingului ROCA Industry înregistrează evoluţii pozitive la nivel de EBITDA în primul trimestru al acestui an.

  • BICO Industries (deţinere 70% până în iulie 2023, 60% ulterior), producător de plasă din fibră de sticlă din Europa de Est şi al treilea cel mai mare producător din UE, raportează o cifră de afaceri de 41,7 de milioane de lei, în creştere cu 2,6% faţă de T1 2023 şi EBITDA de 4,5 milioane de lei, respectiv o creştere cu 300%. În primul trimestru, compania a finalizat un proiect de investiţii în valoare de 1 milion de euro, dotând fabrica din Vulcăneşti cu un echipament performant pentru producţia de plasă tricotată. Începând din T1 2024, BICO este şi furnizor de materiale pentru armarea şapelor, transformând un deşeu generator de costuri într-un produs viabil.
  • EVOLOR (deţinere 100%) ajunge la o cifră de afaceri de 18,7 milioane de RON, reprezentând un avans de 6,3% comparativ cu perioada similară din 2023. EBITDA, în valoare de 1,7 milioane de lei în primul trimestru al anului, se situeaza sub valoarea din T1 2023, un an care a fost excepţional pentru companie. Compania anunţă creşterea capacităţii de producţie cu 20%, odată cu relocarea în noua fabrică.
  • Eco Euro Doors (deţinere 100%), producător român de uşi pentru construcţii rezidenţiale, raportează în T1 2024 o cifră de afaceri de 13,8 milioane de lei, cu o marjă EBITDA de 12,8% lei, un avans de 46% raportat la valoarea din T1 2023.
  • Cu cifra de afaceri 10,9 mil lei şi marja EBITDA 25,9%, Workshop Doors (deţinere 70% din februarie 2024), cea mai recentă achiziţie, este în curs de integrare în structura de holding. Fuziunea dintre WD şi EED este aşteptă să deruleze în T2 şi T3 din 2024.
  • DIAL (deţinere 100%), producător de produse din fir metallic, înregistrează cea mai mare creştere a cifrei de afaceri, respectiv 55,5%, ajungând la 18,8 milioane de lei, dar şi o EBITDA de aproape 7 ori mai mare faţă de primul trimestru al anului trecut, ca urmare inclusiv a lansării de produse noi, maximizarea canalelor existente şi identificarea unor noi canale de vânzări, implicit prin dezvoltarea zonei de export, corelarea producţiei cu nevoile identificate pe zona de vânzări şi optimizări aduse de departamentul de achiziţii.
  • ELECROPLAST (deţinere 100% din iulie 2023), producător de cabluri electrice, ajunge la o cifră de afaceri de 37,7 milioane de lei şi EBITDA în creştere cu 61,9% faţă de T1 2023, ajungând la nivelul de 2 milioane de lei. Compania a finalizat implementarea proiectului de Industry 4.0 pentru digitalizarea fabricii şi a primit aprobarea pentru derularea unei proiect de investiţii în valoare de peste 9 milioane de euro, ce vizează retehnologizarea majoră a echipamentelor şi triplarea capacităţii de producţie până în 2026.


Investitor (staff) din Cluj Napca , Cluj

"presedinte / director general invest club"

(45 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

Placeholder

Postează un răspuns
241 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

XTB - Dreapta SUS

Termenul zilei
Fluctuatia maxima a pretului

Fluctuatia maxima a pretului – Valoarea maxima cu care pretul se poate modifica in timpul unei sedinte de tranzactionare.

Vezi toți termenii



Holisun
Cursul BNR pentru data 26/07/2024
Moneda Curs
1 EUR 4.97 RON +0.02 %
1 USD 4.5781 RON -0.01 %
1 GBP 5.8914 RON -0.15 %
1 CHF 5.1865 RON -0.44 %
1 CAD 3.3139 RON +0.14 %
1 AUD 3.0027 RON +0.49 %
1 NOK 0.4154 RON +0.95 %


Statistici site
Total membri 1473
Activi azi 0
Membri online 0