Perspectivele de creștere ale Grupului TeraPlast nu au fost afectate de provocările din anul 2022

publicat in 05/02/2023 00:19

Companii discutate:

1 aprecieri nete


  • Cifra de afaceri a crescut cu 16% față de 2021, ajungând la 711 milioane de lei.
  • EBITDA la nivel de Grup s-a situat la 52,7 milioane de lei, în scădere cu 29% față de recordul din 2021.
  • Bugetul pentru 2023 țintește o cifră de afaceri de 848 milioane de lei și EBITDA de 75 milioane lei, în creștere cu 19%, respectiv 42%.
  • Grupul continuă investițiile majore în 2023, în sumă de 102 milioane de lei, în vederea creșterii pe termen lung a rezultatelor Grupului și a consolidării cotei de piață.

Anul 2022 a fost al doilea cel mai bun an din istoria Grupului TeraPlast, după nivelurile record din 2021. Grupul a finalizat, de asemenea, implementarea celui mai ambițios plan de investiții din istoria sa, ajungând cel mai mare procesator de polimeri din Centrul și Estul Europei.

Grupul TeraPlast a reușit să-și consolideze cota de piață în anul 2022, iar poziția de lider îi va permite să fructifice oportunități de afaceri odată ce piețele în care activează își vor reveni în următorii ani. Investițiile majore finalizate în perioada 2021-2022, în sumă de 219 milioane de lei, se adaugă celor realizate în ultimii ani cu scopul de a diversifica domeniul de activitate, amprenta geografică a Grupului, de a crește independența energetică și pentru substituirea materiilor prime virgine cu material reciclat.

Totodată, este firesc ca în primii ani de operaționalizare a investițiilor, a unor noi capacități de producție de ultimă generație, rezultatele financiare să nu strălucească pe fondul provocărilor enorme determinate de contextul economic mondial și regional fără precedent. Cu toate acestea, Grupul privește permanent un orizont lung de timp, de peste 5 ani, în scopul maximizării valorii adăugate pentru acționari. Așadar, reprezentanții Grupului rămân încrezători în potențialul pe termen lung al proiectelor investiționale demarate în ultimii ani.

Scăderea față de buget, dar și față de revizuirea de la 9 luni, a fost cauzată de schimbarea radicală a dinamicii piețelor materiilor prime ca efect colateral al războiului din Ucraina. Un alt impact l-au avut pornirea mai lentă a segmentului de Ambalaje flexibile și o performanță sub așteptări a segmentului Ferestre & Uși generată de întârzieri în transferarea costurilor de producție în piață. Provocările imediate, deși au erodat marjele din 2022, nu au afectat dezvoltarea pe termen mediu și lung a Grupului, o dezvoltare cu o componentă de sustenabilitate în creștere.

Pentru anul în curs, Grupul TeraPlast țintește creșteri semnificative ale performanței financiare, estimând o accelerare a lucrărilor de infrastructură așteptată cel târziu la începutul T3/2023.

Cifra de afaceri a Grupului TeraPlast a crescut în 2022 cu 16% comparativ cu 2021, ajungând la 711 milioane de lei.  EBITDA s-a situat la 52,7 milioane de lei, în scădere cu 29% față de rezultatul anului precedent, ca urmare a volatilității prețurilor la materiile prime și a unui nivel sub estimări a lucrărilor de apă – canal finanțate din fonduri europene și bugetare. Segmentul Instalații & Reciclare – „motorul Grupului” - în ciuda celui mai provocator an din ultimii 5 ani, a reușit să depășească EBITDA record înregistrată în anul 2021. Acesta a generat circa 97% din EBITDA consolidat la nivelul Grupului pe fondul necesității unui timp sporit de ajungere la „breakeven” a unor investiții noi, menite să diversifice portofoliul de business-uri al Grupului.

Marja EBITDA s-a erodat pe parcursul anului și a ajuns la 7,4% la finalul anului 2022. Rezultatul a fost marcat în principal de provocările întâmpinate de segmentele Ferestre & Uși și Ambalaje flexibile, unde s-au resimțit întârzierile la indexarea prețurilor de vânzare, respectiv costurile mari de pornire și de pătrundere pe piață.

Rezultate 2022          
mii lei          
  Total Grup Instalatii & Reciclare Granule & Reciclare Ferestre & usi Ambalaje flexibile
Cifra de afaceri 711.126 488.214 126.073 56.500 40.340
% vs 2021 16% 20% -15% 30% 139%
           
EBITDA 52.718 50.948 12.681 346 -11.257
% vs 2021 -29% 1% -53% -65% n/a
Marja EBITDA 7,4% 10,4% 10,1% 0,6% -27,9%

Segmentul Instalații și Reciclare a păstrat un trend pozitiv comparativ cu rezultatul record din 2021: EBITDA  s-a îmbunătățit sensibil în sumă absolută și a ajuns la 51 milioane de leiMarja EBITDA a rămas solidă, 10,4% pentru întreg anul 2022.

Cifra de afaceri a acestui segment s-a majorat cu 20% comparativ cu 2021, până la 488 milioane de lei. Deși cifra de afaceri a segmentului Instalații a crescut datorită inflației, volumele au stagnat raportat la 2021, ceea ce a generat presiuni pe marjă, respectiv transferul parțial al costurilor în piață. Obiectivul atins în anul 2022 a fost consolidarea cotei de piață, poziția de lider fiind esențială în vederea fructificării oportunităților de afaceri odată ce activitatea în domeniu își va reveni.

Segmentul Granule și Reciclare s-a confruntat cu o situație atipică în piață, cu apariția unor factori perturbatori, imposibil de anticipat. Pe fondul costurilor mărite cu energia din Uniunea Europeană au apărut diferențe semnificative de cotații între materiile prime din UE, inclusiv România, și cele din afara Uniunii Europene. Acest climat, a pus presiune pe marje, însă Grupul s-a concentrat pe conservarea cotei de piață și menținerea poziției de lider pe acest segment. Contextul a lăsat urme în evoluția cifrei de afaceri a segmentului Granule și a determinat o reducere a EBITDA cu 53% față de 2021. Marja s-a menținut la un nivel de 10,1%, peste media TeraPlast.

Linia de business Ferestre & Uși, gestionată de TeraGlass, a avut o cifră de afaceri în creștere cu 30%, venită inclusiv din creșterea volumelor de vânzări. Segmentul s-a confruntat cu prețuri ale materiilor prime aflate în creștere accelerată, cele mai mari influențe putându-se simți la profilele de PVC și la sticlă. Capacitatea Grupului de a transfera pe lanțul valoric aceste costuri a fost limitată în condițiile în care clienții sunt marile lanțuri de bricolaj ale Europei, cu o putere considerabilă de negociere. Ca urmare, marjele au avut de suferit, iar EBITDA pentru această linie de business a cunoscut o contracție de 65% față de 2021.

Segmentul de Ambalaje flexibile a fost puternic grevat de lipsa unei încărcări optime a liniilor. Cantitățile produse în 2022 sunt la jumătate față de capacitatea de producție. Costurile de omologare, traduse în șarje mici de producție, au contribuit de asemenea la ineficiența liniei de business. Rentabilizarea acestei noi divizii în cadrul Grupului necesită mai mult timp decât estimările inițiale. Cu toate acestea, în a doua jumătate a anului 2022 s-au omologat unele produse industriale și au intrat în vigoare contracte cu marile lanțuri de retail, inclusiv pe piețe externe, ceea ce indică un trend crescător.

Profitul net al anului 2022 a fost de aproape 15,4 milioane de lei, în scădere cu 64% față de rezultatul excepțional din anul precedent. Evoluția a fost determinată pe de o parte de costurile cu amortizarea, pe fondul creșterii bazei de active a Grupului în urma investițiilor mari realizate și, pe de altă parte, de creșterea ratelor dobânzilor la lei, ceea ce pentru Grup a însemnat o cheltuială suplimentară de 8,3 milioane lei în 2022 față de 2021.

„Tragem linie după un an dificil, plin de provocări care ne-au pus la încercare abilitățile de gestionare a situațiilor complexe. Deși unele segmente au performat la nivel record, rezultatul consolidat poartă amprenta perioadei pe care am parcurs-o. Am mers în continuare pe calea dezvoltării, în pofida contextului dificil, pentru a continua să livrăm creștere acționarilor noștri. Chiar dacă profitabilitatea a fost sub așteptări, avem baza pentru a livra rezultate odată cu începerea normalizării situației generale.” a declarat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast. „În acest moment considerăm că ce a fost mai greu a trecut, iar anul curent va aduce o revigorare, o reașezare, un context mai bun din perspectiva volatilității prețurilor, lucruri care pregătesc următoarea perioadă de creștere. Ne propunem creșteri pe toate segmentele și știm că efortul va fi susținut din partea echipei Grupului TeraPlast, așadar în condițiile actuale de predictibilitate suntem încrezători în atingerea bugetului.” a continuat dna Birta.

Buget 2023

mii lei Total Grup Instalatii & Reciclare Granule & Reciclare Ferestre & usi Ambalaje flexibile
   
Cifra de afaceri 847.759 543.279 148.421 68.721 87.338
% vs 2022 19% 11% 18% 22% 117%
           
EBITDA 75.006 54.470 13.493 3.487 3.556
% vs 2022 42% 7% 6% n/a n/a
Marja EBITDA 8,8% 10,0% 9,1% 5,1% 4,1%

„Am învățat din lecțiile anului 2022 cu privire la prognozarea în condiții de impredictibilitate economică, având permanent obiectivul de a excela în rezultate prin comparație cu anul 2021 care a reprezentat recordul absolut la nivel de Grup. Prin urmare, bugetul anului 2023 rămâne provocator și țintim ușoara depășire a recordului EBITDA înregistrat de Grup în 2021, bazându-ne și pe normalizarea segmentelor de business menite să diversifice afacerile noastre. Ne așteptăm la o îmbunătățire a domeniului nostru de activitate în a doua parte a anului 2023.” a concluzionat Ioana Birta.

Rezultatele consolidate în 2023 vor fi în ameliorare pe fondul reducerii volatilității prețurilor. Cifra de afaceri va crește din majorarea volumelor.

Segmentul Instalații și Reciclare va beneficia, începând cu a doua jumătate a anului, de un efect pozitiv al intrării în faza de execuție a proiectelor din Programul Anghel Saligny și a celor rămase în cadrul POIM. Demararea lucrărilor de infrastructură va duce la depășirea volumelor record din 2021.

Pentru segmentul Granule și Reciclare este prognozată o normalizare a condițiilor de piață din perspectiva stabilității prețurilor și implicit a cererii pentru produse fabricate în UE.

TeraGlass, prin segmentul Ferestre și uși, are în vedere un impact pozitiv în urma demarării proiectelor din PNRR privind eficiența energetică a clădirilor, cu un potențial la nivelul întregii piețe de 2 miliarde de lei. Pe acest segment Grupul anticipează o scădere a prețului mediu și o creștere a volumelor. Profitabilitatea se va îmbunătăți pe fondul dispariției presiunilor de creștere a prețurilor materiilor prime. Pe de altă parte, va exista un impact nefavorabil din cauza creșterii salariului minim în construcții.

Segmentul de ambalaje flexibile va înregistra o creștere a volumelor ca urmare a depășirii fazei de ramp-up, a lărgirii bazei de clienți și a creșterii cererii. În 2023, EBITDA la nivel de segment va intra în teritoriul pozitiv.

Grupul TeraPlast continuă investițiile în anul 2023. Este vorba despre suma totală de 102 milioane de lei, din care cele mai importante proiecte vizează o nouă fabrică pentru producția de folii stretch și o nouă centrală fotovoltaică. Astfel, Grupul își continuă diversificarea domeniilor de activitate și a regiunilor geografice în care dezvoltă afaceri, în paralel cu investiții verzi menite să îmbunătățească durabil independența energetică a Grupului și având la bază și programele guvernamentale de sprijin economic.

Bugetul prezentat pentru anul 2023 nu include efectele determinate de eventuale fuziuni/achiziții.

Despre TeraPlast

Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și, din septembrie 2021, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 12 criterii privind guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al patrulea an consecutiv.



Investitor (staff) din Cluj Napca , Cluj

"presedinte / director general invest club"

(45 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

Placeholder

Postează un răspuns
250 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

XTB - Dreapta SUS

Termenul zilei
Clasa de valori mobiliare

Clasa de valori mobiliare Totalitatea valorilor mobiliare de acelasi tip (actiuni, obligatiuni, titluri de stat etc.), care au aceleasi clauze si caracteristici (valoare nominala, drept de vot, drept de plata a dividendelor si drepturi de preemtiune – pentru actiuni – si valoare nominala, pret, dobanda, durata/scadenta, conditii de rascumparare, plan de rambursare, drepturi de conversiune – pentru obligatiuni).

Vezi toți termenii



XTB - Dreapta JOS
Cursul BNR pentru data 29/03/2024
Moneda Curs
1 EUR 4.9695 RON -0.07 %
1 USD 4.6078 RON -0.02 %
1 GBP 5.8126 RON -0.07 %
1 CHF 5.1124 RON +0.41 %
1 CAD 3.4003 RON +0.32 %
1 AUD 3.0018 RON +0.31 %
1 NOK 0.4239 RON -0.38 %


Statistici site
Total membri 1453
Activi azi 1
Membri online 0