Parteneriat strategic: Arctic Stream cumpără 23% din Data Core Systems

publicat in 02/04/2024 20:54

Companii discutate: AST

1 aprecieri nete


AST (ARCTIC STREAM) integrator de infrastructură şi securitate IT şi emitent listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sub simbolul AST, anunţă semnarea unui memorandum de înţelegere privind transferul a 23% din capitalul social al Data Core Systems (DCS), unul dintre furnizorii de top pentru servicii de securitate cibernetică din România, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, finalizarea achiziţiei este aşteptată pentru trimestrul al treilea al acestui an, după încheierea tuturor procedurilor de due diligence. În prezent, valoarea de piaţă ţintă a companiei Data Core Systems SRL este de 43 milioane de lei (circa 8,65 milioane de euro).

Structura tranzacţiei va fi formată dintr-o componentă cash, respectiv din rezervele constituite din profitul Arctic Stream în anii anteriori (conform strategiei aprobate de acţionari), din acţiuni AST şi plăţi bonus pentru îndeplinirea unor obiective agreate de părţi, se arată în comunicat.

Data Core Systems, fondată în 2012, este o firmă în plină ascensiune, la nivel operaţional şi financiar, într-o piaţă a serviciilor de cybersecurity aflată în continuă dezvoltare, atât în România, cât şi pe plan global. Compania a înregistrat venituri de 30,09 milioane de lei (6,05 milioane de euro) anul trecut, în urcare cu peste 66% faţă de anul 2020. Pentru 2024, Data Core Systems anticipează venituri de 52,6 milioane de lei (10,5 milioane de euro) şi un profit operaţional de 4,4 milioane de lei, se menţionează în comunicat.

“Prin memorandumul semnat facem un prim pas pentru integrarea business-urilor Arctic Stream şi Data Core Systems în ceea ce va deveni cel mai puternic pol de tehnologie în privinţa integrării de soluţii IT şi servicii de cybersecurity din România. Ambele companii deţin o bogată experienţă în domenii complementare, certificări de la furnizori de top, un portofoliu de clienţi extins în mai multe domenii, dar – mai presus de orice – împărtăşim aceleaşi valori şi perspective asupra dezvoltării business-ului. Acesta este începutul unui parteneriat strategic în care, împreună, vom deveni unul dintre cei mai puternici jucători pe piaţa serviciilor IT. Pentru atingerea acestui obiectiv, ne bazăm, în primul rând, pe menţinerea şi sporirea calităţii echipei”, a declarat Dragoş Diaconu, fondator şi Director General al Arctic Stream, se precizează în comunicat.

“Data Core Systems se află într-o fază decisivă de expansiune a activităţii sale, determinându-ne să accelerăm dezvoltarea domeniilor noastre de afaceri prin iniţierea unei colaborări strategice cu Arctic Stream. Această companie, recunoscută pentru partajarea principiilor şi viziunilor noastre, reprezintă partenerul ideal în acest demers. Suntem profund convinşi că diversitatea oportunităţilor prezentate de piaţa serviciilor integrate de soluţii IT şi sectorul cybersecurity ne va permite să evidenţiem valoarea adăugată a acestei sinergii. Acest parteneriat nu numai că va sublinia diferenţierea noastră în cadrul pieţei, dar va asigura, de asemenea, clienţilor noştri un portofoliu extins de servicii şi soluţii IT, caracterizat printr-o integrare superioară şi o capacitate îmbunătăţită de răspuns. Aşadar, ne exprimăm întreaga încredere în potenţialul acestei alianţe de a genera valoare semnificativă pentru toţi stakeholderii implicaţi”, a declarat Cristian Mănescu, Director General al Data Core Systems, este notat în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor celor două companii, prioritatea numărul unu a următoarelor luni este colaborarea operaţională, aspectele financiare trecând în plan secundar. După realizarea obiectivelor iniţiale agreate, se va lua în considerare inclusiv listarea Data Core Systems pe Bursa de Valori Bucureşti, conform comunicatului.



Investitor (staff) din Cluj Napca , Cluj

"presedinte / director general invest club"

(45 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

970x90 - Banner STIRI

Postează un răspuns
212 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

InvestClub side page banner 3

Termenul zilei
Fluctuatia maxima a pretului

Fluctuatia maxima a pretului – Valoarea maxima cu care pretul se poate modifica in timpul unei sedinte de tranzactionare.

Vezi toți termenii



XTB - Dreapta JOS
Cursul BNR pentru data 26/07/2024
Moneda Curs
1 EUR 4.97 RON +0.02 %
1 USD 4.5781 RON -0.01 %
1 GBP 5.8914 RON -0.15 %
1 CHF 5.1865 RON -0.44 %
1 CAD 3.3139 RON +0.14 %
1 AUD 3.0027 RON +0.49 %
1 NOK 0.4154 RON +0.95 %


Statistici site
Total membri 1473
Activi azi 0
Membri online 0