Operațiuni cu risc pe piața de capital din România

publicat in 06/12/2020 21:13

Companii discutate: CNTE

2 aprecieri nete


           În acest articol, am să scriu despre operațiunile ”foarte riscante” care se derulează pe piața de capital din România și am să dezvolt subiectul ofertelor publice de cumpărare și de preluare obligatorie. Aceste oferte cer o abilitate ieșită din comun din partea investitorului individual. Am să încerc să demolez aceste păreri care aduc atâtea neajunsuri acestei piețe de capital și mențin dorința publicului de a păstra banii în depozite bancare și alte forme sigure de păstrare a capitalului cetățeanului. Suntem oare un popor de oameni tradiționali?

Ofertele publice de cumpărare: Specie a ofertei de preluare caracterizata prin aceea ca persoana interesanta sa cumpere actiunile unei firme instiinteaza in mod public pe actionarii acelei firme asupra intentiei sale de a cumpara in totalitate sau in parte actiunile lor, intr-o anumita perioada si la un pret determinat, de regula majorat cu o prima acordata peste pretul pietei. ( https://e-juridic.manager.ro/dictionar-juridic/oferta-publica-de-cumparare/2991.html)

Oferta de preluare obligatorie: O persoană care, ca urmare a achizițiilor sale sau ale persoanelor cu care acționează în mod concertat, deține valori mobiliare emise de un emitent care, adăugate la deținerile sale anterioare sau ale persoanelor cu care acționează concertat îi conferă acestuia, direct sau indirect, mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare, la un preț echitabil și având ca obiect toate deținerile acestora, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de două luni de la momentul atingerii respectivei dețineri. (art. 37 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.)

     De obicei, oferta de publică de cumpărare este o formă de recompensare a personalului companiei listate din conducerea administrativă și executivă. Aceste persoane trebuie să fie motivate în activitatea pe care o desfășoară și să fie fideli companiei. Acest sistem de recompensare asigură atât păstrarea persoanelor calificate în interiorul companiei listate cât și motivarea de a furniza valoare adăugată companiei unde lucrează. În ceea ce privește, oferta de preluare obligatorie este momentul prielnic în care poți câștiga o sumă frumoasă dacă ești disciplinat si concentrat pe țelul tău.

         În acest articol am să menționez numele a câtorva companii listate care în ultimii ani au apelat la acest tip de oferte. Prima care imi vine în minte este SIF1 (LION CAPITAL S.A.) care în anul 2017, în perioada 30.08.2017 -20.09.2017, a efectuat o oferta de publică de cumpărare. La prima strigare prețul a fost 2,3 lei/acțiune. Un om înțelept, iși dorește o expunere mai mare pe acest tip de oferta. Astfel, cumpără 5000 acțiuni la un preț de 2,25 lei/acțiune la un cost total de 11295,95 RON. În data de 18.09. 2017, pe timpul ofertei apare anuntul cu privire la modificarea prețului de la 2,3 la 2,5 lei. Asta presupune, că în loc să câștigi puțin din această operațiune (2,3-2,25 = 0,05 lei ori numar de acțiuni deținute minus comisioane broker) ai opțiunea de a câștiga destul de mulți bani, dar hai să vedem exact cât.

Cumpărare: 2,25 x 5000 x 1,004 = 11295,95 RON; Vânzare: (2,5 x 5000 /1,004)-0,95=12449,25 RON

PROFIT: 12449,25-11295,95 = 1153,3 RON, RANDAMENT 1 (PRET 1-PRET 0/PRET 0): (2,5-2,25/2,25)*100=11,11%;

RANDAMENT 2 cu comisioane broker incluse: (1153,3/11295,95)*100=10,20%

Știu, că sunteți cârcotași si spuneți că e vorba mai mult de hazard și că se întâmplă, mai rar, ca să se schimbe regulile în timpul jocului. Dar hai să mai cautăm și alte exemple similare. 

SIF2 (EVERGENT INVESTMENTS S.A.) prin Decizia ASF nr. 810/12.06.2019 s-a aprobat o ofertă publică de cumpărare pentru un număr de 12,7 mil. acțiuni la un preț de cumpărare de 1,85 lei/acțiune. Perioada în care s-a desfășurat este 18.06.2019-01.07.2019. Indicele de alocare a fost de aprox. 0,07412. În data de 18 iunie, achiziționezi 5000 de acțiuni la 1,3 lei/acțiune si participi la această ofertă. Să vedem care sunt costurile:

Cumpărare: (5000 x 1,3 x 1,004) +0,95 = 6526,95 lei, Indice de alocare: 0,07412 *5000 = 370 acțiuni de răscumpărat la 1,85 lei/acțiune.

Vânzare: (370 x 1,85 /1,004 ) - 0,95 = 680,82 LEI, Profit: 680,82 -((370 x 1,3 x 1,004)+0,95))=196,95 lei

Randament cu comisioane plătite: (196,95 / 6526,95) * 100 = 3% sau 196,95/483,87 (suma efectiv utilizata în ofertă) = 40,7%

SIF5 (INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A.) prin Decizia ASF din  iulie 2020 s-a aprobat o ofertă publică de cumpărare pentru un număr de 22,149 mil. acțiuni la un preț de cumpărare de 2,75 lei/acțiune. Perioada în care s-a desfășurat este 22.07.2020- 04.08.2020. Indicele de alocare a fost de aprox. 0,1138. Prețul în piață era în zona 2,2 - 2,25. În data de 22 iulie, achiziționezi 10.000 acțiuni la prețul de 2,2 lei/acțiune și participi la această ofertă. Să vedem dacă este o decizie oportună:

Cumpărare: (10000 x 2,2 x 1,004) +0,95 =  22088,95 lei, Indice de alocare: 0,1138 *10000 =  acțiuni de răscumpărat la 2,75 lei/acțiune.

Vânzare: (1138 x 2,75 /1,004 ) - 0,95 = 3116,08  LEI, Profit: 3116,08 -((1138 x 2,2 x 1,004)+0,95))= 3116,08 - 2514,56 = 601,52 lei

Randament cu comisioane plătite:(601,52 / 22088,95) * 100 = 2,72% sau 601,52/2514,56 (suma efectiv utilizata în ofertă) = 23,92 %

În final, dezavantajul major pentru un investitor individual este că nu se poate compara cu capitalul unui fond de investiții care deține posibilitatea alocării unui capital superior. Aici, însă, s-ar putea lua măsuri pentru a nu se crea distorsiuni concurențiale de către reglementatorul pieței care, din păcate, este din alt film.

DELISTĂRI: Delistarea este procesul prin care o companie listată pe bursă intenționează să se retragă de la tranzacționare in urma unei decizii luată de acționariatul acelei societăți emitente. Astfel, valorile mobiliare înscrise la cota bursei de valori fac obiectul retragerii o dată cu radierea înregistrării lor în Oficiul de Evidenta a Valorilor Mobiliare. Procesul delistarii se face cu acordul Autoritatii de Supraveghere Financiara, care, in urma unei analize, decide dacă valorile mobiliare ale companiei admise la tranzactionare pe o piata reglementată, pot fi retrase datorită unor circumstante speciale pentru care nu mai poate fi mentinută o piață de vânzare-cumpărare. Procesul delistarii constă in principal in derularea unei oferte publice de cumpărare a acțiunilor de la acționarii minoritari, de obicei la un pret fix, urmarindu-se astfel concentrarea detinetii unui procent majoritar (de obicei peste 90%) in portofoliul principalilor actionari. Unele companii aleg să se delisteze atunci când identifică, folosind o analiză cost-beneficiu, faptul că, costurile de a fi listate în mod public depășesc beneficiile sociate. Cererile de retragere de pe o piață reglementată mai apar adesea atunci când societățile sunt achiziționate de fonduri cu capital privat (private equity) urmând a fi reorganizate de noii săi acționari.                 ( https://www.financialmarket.ro/terms/delistare/)

Aici, un exemplu pertinent este acel acțiuni $COSC (COMNORD SA București care avea ca obiect de activitate: Lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale (https://bvb.ro/FinancialInstruments/Details/FinancialInstrumentsDetails.aspx?s=COSC). Acest exemplu l-am trait pe propria mea piele și este un studiu de caz cu privire la modul cum trebuie privita o investitie într-o acțiune. Sarcina dvs. este să descoperiți care acțiuni ar putea face o figură similară. În opinia mea, CNTE (CONTED SA) este o candidată.

Acum să vă vi-l descriu, pe scurt, în două etape:

1. Prețul acțiunii înainte cu 6 luni de la delistare (2.02.2018): 0,7 lei per acțiune. Am luat 10.000 acțiuni la 0,7 și le-am vândut la 0,73 pentru un randament de 3%, în câteva săptămâni. (10000 x 0,73/1,0065 -10000x 0,7 x1,0065=7252,86-7045,5 aprox. 207 ron profit si randamnet de aprox. 3%. M-am bucurat pentru momen. Între timp prețul a crescut obținând diverse cotații și făcând higher highs timp de 6 luni. 

2. Preț la delistare publicat prin anunțul brokerului 2,5 ron per acțiune, adica o creștere în aprox. 6 luni de 357%. sa vedem acum ce ar fi fost să fi vândut 10.000 acțiuni la 2,5.

Vânzare: 10.000 x 2,5 /1, 0065 = 24839

Profit dacă dețineam acțiunea 6 luni: 24839-7046 = 17.792 RON posibili obținuti la o acțiune din afara indice BET, categoria premium. 

În final, ideea mea a fost să vă deschid ochii cu privire la posibilitatea obținerii unui randament, mai mult decât onorabil. Articolul nu constituie un motiv de cumpărare/vânzare al acțiunilor menționate. Nu uitați, orice lucru poartă răspunderea personală.

 



Investitor din 6 , Bucuresti

"Mitul speculatorului prezentare BVB la evenimentul Forumul Investitorilor Individuali din data de 18 martie 2017. Facebook: Mircea Teodor Linkedin : Mircea Secara - Materiale si prezentari la rubrica ~Investitor tip speculator~ experienta proprie Youtube : mircea 582 - cursuri online de analiza tehnica free prezentate de Clive Lambert MSTA, Prezentari video Anton Kreil Expader Strategy si Cartea Risk and Money Management de Arlt Wieland (recomand 100%)"

(9 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

970x90 - Banner STIRI

Postează un răspuns
810 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

InvestClub side page banner 3

Termenul zilei
Vanzarea in lipsa

Vanzarea in lipsa – Vanzarea unor valori mobiliare care nu sunt proprietatea vanzatorului la data vanzarii. Vanzarea speciala la ordin O metoda de vanzare specifica pietei de capital care se realizeaza prin intermediul B.V.B., constand intr-o oferta ferma, formulata de orice persoana fizica sau juridica, inclusiv de catre institutiile publice implicate in procesul de privatizare si denumita Ofertant, de vanzare a valorilor mobiliare pe care le detine, prin sistemul tehnic al B.V.B.

Vezi toți termenii



ROCA Industry - Dreapta JOS
Cursul BNR pentru data 26/04/2024
Moneda Curs
1 EUR 4.9765 RON +0.00 %
1 USD 4.6373 RON -0.03 %
1 GBP 5.8018 RON -0.08 %
1 CHF 5.0832 RON -0.02 %
1 CAD 3.3966 RON +0.14 %
1 AUD 3.032 RON +0.12 %
1 NOK 0.422 RON -0.33 %


Statistici site
Total membri 1460
Activi azi 3
Membri online 0