Mugur Isărescu: Inflația va depăşi 5%. Creşterile din toamnă vor fi foarte mari

publicat in 09/08/2021 14:43

Companii discutate:

1 aprecieri nete


Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor, conform unei prezentări realizate luni de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Puteti investi la bursa prin platformele:

“După acest vârf care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia care va fi anunţată peste 2 zile, sau mai degrabă după mine, ca să nu angajez pe mulţi colegi, va depăşi 5%, sau va fi în jur de 5%. Şi subliniez acest lucru pentru că de regulă când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca naţională prognozează de acum înainte o inflaţia de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%. Nu este aşa. Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii monetare, care a început deja să se întărească, mai degrabă vedem o temperare a creşterilor de preţ şi acesta este efortul nostru, să menţinem inflaţia între 5 - 5,5% până la sfârşitul anului pentru ca apoi, datorită efectului de bază indicele preţurilor de consum în ianuarie coboară deja sub 5%, pe la 4 şi ceva la sută.

Am punctat şi trimestrul III şi trimestru IV, sfârşit de trimestru ca să vedeţi că aceşti 5,6% nu este o noutate. Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte. Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază din in ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%”, a spus Mugur Isărescu.

Faţă de prognoza anterioară, estimarea pentru finalul acestui an este în creştere cu 1,5 puncte procentuale, iar cea pentru finalul anului mai mare cu 0,4 puncte procentuale.

Puteti investi in cryptomonede si prin platformele:

Cryptoasset investing is unregulated in most EU countries and the UK. No consumer protection. Your capital is at risk.

Recomandare: Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre investitiile din portofoliu!


Vrei sa te ajut sa gasesti raspunsul la intrebarile tale referitoare la investitiile la bursa ? Contacteaza-ma printr-un mesaj privat pe facebook, scrie-mi un email la adresa mentor@paulmaior.ro, sau completeaza formularul de aici: https://bit.ly/2PvDpKZ


Cuvinte cheie: bnr, inflatie, mugur isarescu, preturi


Investitor (staff) din Cluj Napca , Cluj

"presedinte / director general invest club"

(45 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

970x90 - Banner STIRI

Postează un răspuns
377 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

ROCA Industry - Dreapta SUS

Termenul zilei
Vanzarea in lipsa

Vanzarea in lipsa – Vanzarea unor valori mobiliare care nu sunt proprietatea vanzatorului la data vanzarii. Vanzarea speciala la ordin O metoda de vanzare specifica pietei de capital care se realizeaza prin intermediul B.V.B., constand intr-o oferta ferma, formulata de orice persoana fizica sau juridica, inclusiv de catre institutiile publice implicate in procesul de privatizare si denumita Ofertant, de vanzare a valorilor mobiliare pe care le detine, prin sistemul tehnic al B.V.B.

Vezi toți termenii



XTB - Dreapta JOS
Cursul BNR pentru data 26/04/2024
Moneda Curs
1 EUR 4.9765 RON +0.00 %
1 USD 4.6373 RON -0.03 %
1 GBP 5.8018 RON -0.08 %
1 CHF 5.0832 RON -0.02 %
1 CAD 3.3966 RON +0.14 %
1 AUD 3.032 RON +0.12 %
1 NOK 0.422 RON -0.33 %


Statistici site
Total membri 1460
Activi azi 3
Membri online 1