IPO-ul Premier Energy s-a încheiat cu succes, la prețul de 19,5 lei/acțiune

publicat in 16/05/2024 13:49

Companii discutate: PE

1 aprecieri nete


• La 1.000 de acţiuni subscrise, un investitor de retail va primi 125 de titluri
• Data estimată pentru listarea la BVB este 27 mai

Oferta Publică Iniţială (IPO) realizată de compania de infrastructură energetică integrată pe verticală PE (PREMIER ENERGY PLC) s-a încheiat la preţul de 19,5 lei pe acţiune, în partea inferioară a intervalul de preţ al operaţiunii de piaţă, de 19 - 21,5 lei, după cum reiese din raportul publicat ieri seară de intermediarul Wood&Company pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania a vândut 35,94 milioane de acţiuni, cantitate ce include şi cele 4,68 milioane de acţiuni supra-alocate pentru stabilizare, din care 80% vor merge către investitorii instituţionali iar restul către retail. Indicele de alocare pentru micii investitori, care au subscris masiv oferta, este de 0,125, adică la 1.000 de acţiuni subscrise, un investitor va primi 125 de acţiuni.

Investitorii de retail care au subscris în primele trei zile ale ofertei beneficiază de un discount de 5% din preţul la care s-a încheiat operaţiunea de piaţă, ceea ce înseamnă că au achiziţionat acţiuni Premier Energy la preţul de 18,53 lei pe unitate.

Din cele 35,94 milioane de acţiuni vândute în ofertă, circa 25 de milioane au fost titluri noi, ceea ce înseamnă că suma atrasă de companie prin operaţiunea de piaţă se ridică la circa 487 milioane lei minus costurile aferente ofertei.

Potrivit informaţiilor din prospect, societatea va utiliza fondurile obţinute pentru a achiziţiona active de energie regenerabilă în România şi în Moldova, precum şi în vederea acoperirii cheltuielilor de capital realizate cu dezvoltarea de active de producere a energiei regenerabile.

Data estimată pentru listarea Premier Energy la Bursa de Valori Bucureşti este 27 mai, sub simbolul PE.

Premier Energy Group este una dintre companiile private de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă creştere din Europa de Sud-Est şi unul dintre cei mai mari jucători din domeniul energiei regenerabile din regiune. Grupul are peste 1.000 MW capacitate de generare a energiei electrice regenerabile în proprietate, management sau în dezvoltare în România şi Moldova, împreună cu una dintre afacerile cu cea mai rapidă creştere în furnizarea de energie electrică din surse regenerabile în ambele ţări.

În România, Grupul este al treilea cel mai mare distribuitor şi furnizor de gaze naturale cu peste 150.000 de puncte de consum. De asemenea, este cel mai mare distribuitor şi furnizor de energie electrică din Moldova, cu aproape un milion de puncte de consum şi peste 840.000 de clienţi, deservind aproximativ 70% din populaţia Moldovei. În urma achiziţiei CEZ Vânzare în România, Premier Energy Group deserveşte în total un număr de aproximativ 2,4 milioane de clienţi de energie electrică şi gaze naturale în România şi Moldova (o creştere de aproximativ 1,4 milioane), majoritatea fiind clienţi casnici şi întreprinderi mici.

Premier Energy Group a fost înfiinţată în 2012, a intrat pe piaţa gazelor naturale din România în 2013, iar pe piaţa energiei electrice din Republica Moldova în 2019. Compania este deţinută integral de EMMA Capital, care are una dintre cele mai experimentate echipe de investiţii din Europa Centrală şi de Est şi Europa de Sud-Est, cu o creştere puternică şi o tradiţie în crearea de valoare, precum şi un model consacrat de operaţiuni în domeniul investiţiilor.

În anul încheiat la 31 decembrie 2023, grupul a generat venituri consolidate de 912 milioane de euro, profit net de 78,8 milioane de euro şi EBITDA ajustat de 127,7 milioane de euro.



Investitor (staff) din Cluj Napca , Cluj

"presedinte / director general invest club"

(45 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

Placeholder

Postează un răspuns
293 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

XTB - Dreapta SUS

Termenul zilei
Legea 297/2004

Legea 297/2004 – Legea 297/2004 privind piata de capital, cu modificarile si completarile ulterioare.

Vezi toți termenii



XTB - Dreapta JOS
Cursul BNR pentru data 09/10/2024
Moneda Curs
1 EUR 4.9763 RON -0.02 %
1 USD 4.5377 RON +0.19 %
1 GBP 5.9394 RON +0.15 %
1 CHF 5.2959 RON -0.05 %
1 CAD 3.3206 RON +0.02 %
1 AUD 3.0582 RON +0.38 %
1 NOK 0.4228 RON -0.54 %


Statistici site
Total membri 1483
Activi azi 1
Membri online 1