Compania hotelieră THR Marea Neagră, pierdere de 15,2 milioane de lei în S1/2022, de la un minus de 11 mil. lei anul trecut. Venituri de 3,2 mil. lei, în scădere cu 50%

publicat in 14/08/2022 02:16

Companii discutate:

1 aprecieri nete


Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (simbol bursier EFO), care administrează 11 hoteluri de pe litoral şi mai multe restaurante, a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti o pierdere netă de 15,2 milioane de lei în prima jumătate a anului.

Totodată, veniturile totale ale companiei au ajuns la 3,2 milioane de lei, în scădere cu aproximativ 50% faţă de primul semestru din 2021, conform raportului financiar publicat la BVB.

Rezultatul vine pe fondul „deschiderii majorităţii unităţilor de cazare şi alimentaţie publică abia în 12.06.2022”, şi „renunţării la contractul cu Casa Naţională de Pensii Publice care asigură turişti în perioadele de extrasezon”, scrie societatea în raport.

De asemenea, THR Marea Neagră menţionează că actualele condiţii geopolitice, marcate de războiul din Ucraina, au diminuat numărul de turişti cu 20% prin comparaţie cu anul precedent.

„Faţă de semestrul 1 din 2021, în semestrul 1 din 2022 se constată scăderea numărului mediu de personal sezonier cu 51,26% pe fondul diminuării numărului de angajări. În ceea ce priveşte personalul permanent la 30.06.2022, acesta este în scădere cu 58,06% ca urmare a concedierilor individuale masive din T4/2021”, reiese din raport.

În consecinţă, cheltuielile cu salariile brute au coborât cu aproape 20% datorită scăderii numărului de salariaţi.

Cu o capitalizare de 110,8 milioane de lei, THR Marea Neagră este controlată în proporţie de 78,6% de Transilvania Investments Alliance (fosta SIF3), restul revenind altor acţionari.

Acţiunile companiei au crescut cu 5,6% în 2022, pe fondul unor tranzacţii de 3,4 milioane de lei. Dinamica acţiunilor din ultimul an este de plus 24%, pe un rulaj de 5,4 milioane de lei, conform datelor BVB.



Investitor (staff) din Cluj Napca , Cluj

"presedinte / director general invest club"

(45 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

Placeholder

Postează un răspuns
591 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

ROCA Industry - Dreapta SUS

Termenul zilei
Marja profitului din exploatare

Marja profitului din exploatare Reflecta procentual rentabilitatea activitatii de baza a societatii si se calculeaza ca raport intre profitul din exploatare si cifra de afaceri a societatii.

Vezi toți termenii



Contakt - 300x250
Cursul BNR pentru data 10/12/2025
Moneda Curs
1 EUR 5.0894 RON -0.01 %
1 USD 4.3768 RON +0.13 %
1 GBP 5.8244 RON -0.06 %
1 CHF 5.433 RON +0.24 %
1 CAD 3.1593 RON +0.06 %
1 AUD 2.9087 RON +0.23 %
1 NOK 0.431 RON -0.30 %


Statistici site
Total membri 1546
Activi azi 0
Membri online 0