Comisia Europeană cere primirea României în Spațiul Schengen

publicat in 03/06/2021 03:58

Companii discutate:

1 aprecieri nete


Comisia Europeană propune reformarea Spaţiului Schengen odată cu finalizarea procesului de admitere a României, Bulgariei şi Croaţiei.

Comisia Europeană a transmis Parlamentului European şi Consiliului UE un document care prezintă “o nouă Strategie pentru a face mai puternică şi mai rezilientă cea mai mare zonă de liberă circulație din lume, Spațiul Schengen", anunță instituția într-un comunicat de presă.

"Restabilirea Spațiului Schengen fără controale la frontierele interne este un lucru extrem de important pentru întreaga Uniune Europeană. Acest lucru a fost recunoscut de Parlamentul European şi de Consiliul European, care au cerut restabilirea funcționării normale a Spațiului Schengen. (...) Acesta reprezintă una dintre cele mai clare manifestări a uniunii din ce în ce mai mari între statele membre și între cetățeni", se spune în documentul trimis Parlamentului și Consiliului european.

Strategia Comisiei prevede finalizarea extinderii cu România, Bulgaria, Croația și Cipru

Comisia Europeană propune "un sistem eficient şi modern de management pentru frontierele externe ale Uniunii, consolidarea Spațiului Schengen la nivel intern și îmbunătățirea sistemelor de guvernare pentru a stimula încrederea între statele membre şi pentru o mai bună pregătire în sensul gestionării crizelor".

Strategia prevede finalizarea extinderii Spațiului Schengen, astfel încât Bulgaria, România, Croația și Republica Cipru să beneficieze deplin de sistemul liberei circulații.

"Comisia Europeană consideră că acum este momentul cel mai potrivit pentru a da curs evaluărilor pozitive şi cere Consiliului să ia măsurile necesare astfel încât Bulgaria, România şi Croația să devină membre ale spațiului fără controale la frontierele statelor membre", subliniază documentul citat.

În paralel cu evoluțiile de la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în cadrul unui eveniment, că aderarea României la Spațiul Schengen rămâne un obiectiv politic major pentru țara noastră.

Prezent la dezbaterea "Să vorbim despre viitorul Europei", Iohannis a estimat că în contextul crizei sanitare şi al măsurilor luate de unele state membre, funcționalitatea spațiului Schengen a fost serios afectată".

Iohannis: România îndeplinește de 10 ani criteriile de aderare la Spațiul Schengen

"Cu toate acestea, aderarea la spațiul Schengen rămâne un obiectiv politic major pentru România şi face parte din angajamentul pe care ţara noastră şi l-a asumat prin Tratatul de aderare la UE", a mai spus şeful statului, citat de Agerpres.

Președintele a amintit că România îndeplinește criteriile de aderare necesare de peste zece ani, fiind un exemplu pentru Uniunea Europeană în ceea ce privește asigurarea securității.

"Efectele crizei pandemiei au arătat anumite deficiențe în zone în care este nevoie de eforturi suplimentare, pentru a avea mecanisme mai bune atât în Schengen, cât şi zona Euro. Din această perspectivă, România intenționează să joace un rol activ în toate demersurile ce au ca scop rezolvarea acestor probleme", a mai declarat președintele Iohannis.



Investitor (staff) din Cluj Napca , Cluj

"presedinte / director general invest club"

(45 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

Placeholder

Postează un răspuns
618 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

Investeste Virtual, Castiga Real

Termenul zilei
Programul de oferta

Programul de oferta Un plan care ar permite emiterea, in mod continuu sau repetat in decursul unei perioade de timp determinate, a valorilor mobiliare, altele decat cele de tipul titlurilor de capital.

Vezi toți termenii



ROCA Industry - Dreapta JOS
Cursul BNR pentru data 17/04/2026
Moneda Curs
1 EUR 5.0987 RON +0.14 %
1 USD 4.3229 RON +0.01 %
1 GBP 5.8502 RON -0.04 %
1 CHF 5.5267 RON +0.17 %
1 CAD 3.1609 RON +0.40 %
1 AUD 3.1008 RON +0.06 %
1 NOK 0.4617 RON +0.41 %


Statistici site
Total membri 1566
Activi azi 0
Membri online 0