NN (L) Climate & Environment

VUAN: 1287.14 RON

Randament 1 luna: 15.03 %

Randament 12 luni: -15.76 %

Despre Fond

Fondul NN (L) Climate & Environment folosește managementul activ pentru a viza companiile care generează un impact social și de mediu pozitiv, precum și randament financiar. Fondul are o abordare tematică a investițiilor, concentrându-și investițiile pe companii care oferă soluții pentru a sprijini sustenabilitatea resurselor noastre naturale, de exemplu, în legătură cu deficitul de apă, siguranța alimentară, tranziția energetică și economia circulară. 

Procesul de selecţie implică evaluarea impactului, analiza financiară tradiţională şi analiza ESG (de mediu, socială şi guvernanţă). În principal, companiile care au un impact social şi de mediu pozitiv vor fi adecvate pentru includerea în fond. În consecinţă, nu se vor face investiţii în companii cu activităţi controversate şi care au comportamente ESG controversate sau companii care încalcă principiile Pactului Global, precum protecţia drepturilor omului şi conservarea mediului. De asemenea, nu investim în companii care produc arme sau tutun. 

Fondul efectuează investiții la nivel global aliniate la tendințele sociale și de mediu pe termen lung. Fondul face eforturi pentru a adăuga valoare prin analiza companiei şi evaluarea implicării şi impactului. Fondul nu are indice de referință. MSCI AC World (NR) este utilizat ca indice de reper în scopuri de comparație a performanței financiare pe termen lung. 

Puteţi vinde participaţia dumneavoastră la acest fond în fiecare zi (lucrătoare) în care se calculează valoarea unităţilor, adică zilnic în cazul acestui fond. Fondul nu are ca scop să vă ofere dividende. Acesta va reinvesti toate câştigurile.

Despre Administrator
Administrator de fond NN Investment Partners B.V.
Telefon 0214.028.551
Adresa Str. Dr. Staicovici nr. 2 Opera Center II, Bucuresti
Email investment.partners@nnip.ro
Website https://www.nnip.com

NN Investment Partners B.V. The Netherlands, Sucursala Bucuresti este reprezentanta in Romania a NN Investment Partners, principalul administrator de active financiare din cadrul Grupului NN.

Pe plan global, NN Investment Partners este una dintre cele mai importante societati de administrare a activelor, cu un volum total de active sub administrare de aproximativ 330 miliarde euro (la sfarsitul lunii septembrie 2011).

Cu peste 3.200 de angajati si cu prezenta in 32 de tari din Europa si Orientul Mijlociu, Asia-Pacific si America, NN Investment Partners ofera clientilor institutionali si retail acces la solutii investitionale locale, regionale sau globale.

Compania este prezenta in Romania din ianuarie 2008, specialistii din Bucuresti administrand peste 1.100 milioane lei (la sfarsitul lunii septembrie 2011) numai pentru cele doua fonduri de investitii, NN International Romanian Bond si NN International Romanian Equity. Pe langa aceste doua fonduri, compania administreaza si alte portofolii institutionale pe baza de mandat.

De asemenea, compania ofera acces investitorilor romani la o gama diversificata de fonduri de investitii internationale care acopera principalele clase de active si strategii investitionale. Din punct de vedere al acoperirii geografice, oferta este foarte diversificata, incluzand fonduri care au expunere globala sau fonduri cu diferite expuneri regionale (China sau Asia in ansamblu, America Latina, America de Nord, Europa emergenta sau Zona Euro).

Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

Postează un răspuns
1732 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

ROCA Industry - Dreapta SUS

Termenul zilei
Cont asistat

Cont asistat In cazul acestui tip de cont, intermediarul nu va putea efectua nici o operatiune in contul de portofoliu al clientului fara acordul acestuia, rezumandu-se asupra informarii acestuia privind eventualele operatiuni ce se pot efectua.

Vezi toți termenii



Holisun
Cursul BNR pentru data 19/04/2024
Moneda Curs
1 EUR 4.9764 RON +0.00 %
1 USD 4.6687 RON +0.13 %
1 GBP 5.8125 RON -0.06 %
1 CHF 5.1404 RON +0.22 %
1 CAD 3.3943 RON +0.14 %
1 AUD 2.9982 RON -0.20 %
1 NOK 0.4231 RON -0.09 %


Statistici site
Total membri 1456
Activi azi 2
Membri online 0