TeraPlast a primit acordul de finantare pentru proiectul „Infiintare unitate noua de productie pentru TeraPlast Folii Biodegradabile SRL”

publicat in 23/12/2020 18:25

Companii discutate: TRP

1 aprecieri nete


Grupul TRP (TERAPLAST SA) a primit acordul de finantare pentru proiectul de ajutor de stat depus de TeraPlast Folii Biodegradabile SRL. Proiectul are o valoare totala de aproape 12 milioane de euro, din care circa 5,8 milioane de euro reprezinta ajutor de stat.

„Acordul primit reprezinta inca o dovada ca statul sprijina dezvoltarea companiilor romanesti. Pe langa cele 93 de noi locuri de munca pe care le vom crea, vom aduce produse romanesti pe o piata in care 46% din consum provine din import. Asadar, vom aduce valoare atat comunitatii locale, cat si economiei Romaniei. Vom contribui la echilibrarea balantei comerciale intr-un domeniu aflat in crestere accelerata. Ne-am dori sa vedem mai multe companii romanesti care fac astfel de investitii, in domenii in care Romania este importator net. Noi prin investitiile de pana acum am aratat ca se poate.” a declarat Alexandru Stanean, CEO TeraPlast.

In cadrul proiectului vor fi achizitionate echipamente de ultima generatie si va fi construita o noua fabrica. Proiectul are in vedere o productie responsabila, asadar fluxul tehnologic include si echipamente pentru reciclarea deseurilor rezultate din productia proprie pentru reintegrarea in fluxul de fabricatie.

Sacii, sacosele si pungile produse de catre TeraPlast Folii Biodegradabile SRL vor avea un grad de biodegradare de minim 90% si vor fi marcate „OK Compost” conform SR EN 13432.

Proiectul de fata este al doilea pentru care Grupul TeraPlast a primit in 2020 acordul de finantare. Primul proiect depus presupune extinderea cu pana la 50% a capacitatilor de productie existente pentru linia de business Instalatii. Acesta are o valoare totala de 7,9 milioane de euro si a primit acordul de finantare in prima jumatate a lunii noiembrie.

Pentru cel de-al treilea proiect pentru infiintarea unei unitati noi de productie pentru sisteme din polietilena, Grupul asteapta acordul de finantare, fiind inca in curs de evaluare de catre Ministerul de Finante.

In prezent, Grupul TeraPlast are in curs de implementare investitii de peste 32 milioane de euro, care conform estimarilor grupului vor genera la maturitate o EBITDA de 8,5 milioane de euro. Acestea vizeaza dezvoltarea diviziei de mase plastice si diversificarea portofoliului de business-uri ale Grupului.

Pentru 2020, Grupul TeraPlast estimeaza o cifra de afaceri consolidata de 225 milioane de euro, cu 12% mai mult decat in 2019. Divizia de mase plastice a Grupului va inregistra un profit net de 4 ori mai mare decat in 2019, ajungand la 9 milioane de euro in 2020.

Despre Grupul TeraPlast

Cu o traditie de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este in prezent cel mai mare producator roman de materiale de constructii. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel Romania si Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling si TeraPlast Ungaria. Incepand cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA - este listata la Bursa de Valori Bucuresti sub simbolul TRP. Actiunile companiei sunt incluse in indicele de referinta al Bursei de Valori Bucuresti – BET – si, din septembrie 2020, in indicii TotalCap si MicroCap ai FTSE Russell. In cadrul evaluarii Vektor in baza a 15 criterii de comunicare in relatia cu investitorii, efectuata de ARIR, TeraPlast a obtinut nota maxima, 10.



Investitor (staff) din Cluj Napca , Cluj

"presedinte / director general invest club"

(45 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

Placeholder

Postează un răspuns
902 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

Investeste Virtual, Castiga Real

Termenul zilei
Cont de marja

Cont de marja – Contul in care se evidentiaza fondurile banesti si/sau instrumentele financiare constituite in vederea garantarii pozitiilor deschise, precum si drepturile dobandite si obligatiile asumate.

Vezi toți termenii



Holisun
Cursul BNR pentru data 24/04/2024
Moneda Curs
1 EUR 4.9761 RON 0.00 %
1 USD 4.6567 RON -0.28 %
1 GBP 5.7878 RON +0.31 %
1 CHF 5.0938 RON -0.51 %
1 CAD 3.4036 RON -0.05 %
1 AUD 3.0265 RON +0.57 %
1 NOK 0.4252 RON +0.26 %


Statistici site
Total membri 1458
Activi azi 2
Membri online 0