Televiziunea de business Canal 33, finanțare de la Invest Club pentru a dezvolta proiecte de educație financiară

publicat in 13/10/2017 14:32

Companii discutate:

3 aprecieri nete


Postul TV de business Canal 33 a obținut o finanțare din partea Invest Club pentru crearea unor proiecte video și online de educație financiară, dar și de mediatizare a antreprenorilor români. Prin atingerea acestor subiecte, publicul larg ar urma să poată răspundă mai bine la întrebarea: Ce pot să fac cu banii mei?

Printre temele abordate de Canal 33 vor fi cele referitoare la importanța investițiilor pe piața de capital ca o componentă necesară a unui portofoliu echilibrat, si cele legate de investitiile comune facute de oameni care au obiective similare si care pot sa gaseasca in Invest Club o platforma ce faciliteaza accesul la informatii si persoane din domeniul investitional.

“Echipele Invest Club și Canal 33 sunt interesate de promovarea educației financiare, a investiţiilor și a dezvoltării personale în România. Suntem entuziasmaţi să contribuim la crearea acestui nou proiect, care aduce viziune și obiective îndrăzneţe pentru societatea românească”, spune Paul Maior, preşedinte Invest Club.

În acest moment, Canal 33 împreună cu Invest Club pregătesc o emisiune adresată investițiilor, care ar urma să ia startul la finalul acestui an.

Conform unui studiu Standard & Poor’s realizat în 2015, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește educația financiară, doar 21% dintre locuitorii țării având cunoștințe minime, de tipul cum se calculează o dobândă și ce este inflația. La nivel global, România este pe locul 124 din 143, aproape la același nivel cu țări precum Honduras, Sudan și Uzbekistan. Potrivit cercetării, doar 15% dintre locuitorii țării noastre economisesc și investesc pentru a avea bani la pensie. Invest Club a ales să susțină financiar Canal 33 făcând aport de capital contra unui pachet de acțiuni în companie.

Suma investită este confidențială.

Despre Invest Club Invest Club este cel mai mare club de investitori din România, având peste 2000 de membri din Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Timișoara, Zalău și Suceava. Asociația își propune să devină cel mai important promotor al educației financiare și al investițiilor din România. Prin intermediul întâlnirilor periodice, evenimentelor educationale și a resurselor online, Invest Club creează o comunitate în care orice om interesat de îmbunatățirea situației sale financiare poate să învețe cum să-și gestioneze finanțele într-un mod eficient.

Despre Canal 33 Canal 33 este un post TV de business care emite prin cablu și online și care se adresează populației interesată de dezvoltarea profesională și personală, incluzând aici antreprenori, freelanceri și angajați. Postul TV s-a lansat în martie 2017 cu o licență pe București, și momentan transmite 6 ore/zi. Canal 33 își propune ca, până la sfârşitul acestui an, să se extindă pe plan național și să ajungă la un market share de 5% până în 2019.



Investitor (staff) din Cluj Napca , Cluj

"presedinte / director general invest club"

(45 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

Placeholder

Postează un răspuns
1786 vizualizări

1 aprecieri nete

Tudor Faragau

O televizune foarte zen, tot timpul cu invitati deosebiti.

Canal 33 este disponibil pe YouTube( au foarte multe live-uri) sau pe cablu ( 121 - Digi ; 270 Telekom ; 408 UPC )

Eu o urmaresc cel mai mult pe YouTube, mai degraba vad un Ad cu eToro pe YouTube decat reclame la Kaufland pe TV...

1-1 din 1

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

ROCA Industry - Dreapta SUS

Termenul zilei
Prag suport

Prag suport Pretul la care presiunea exercitata de vanzatori este echilibrata de cumparatori, in general pragul suport se manifesta pe piata prin introduceri de ordine de cumparare in asteptare numeroase si care insumeaza o cantitate apreciabila (50%-100% sau mai mult) din volumele medii ce se tranzactioneaza intr-o zi.

Vezi toți termenii



ROCA Industry - Dreapta JOS
Cursul BNR pentru data 07/02/2025
Moneda Curs
1 EUR 4.9767 RON +0.01 %
1 USD 4.794 RON -0.19 %
1 GBP 5.9683 RON +0.09 %
1 CHF 5.2859 RON -0.38 %
1 CAD 3.3469 RON +0.04 %
1 AUD 3.0134 RON +0.16 %
1 NOK 0.4271 RON +0.02 %


Statistici site
Total membri 1498
Activi azi 0
Membri online 0