Ei sunt câștigătorii ediției II al concursului trimestrial de tranzacționare "Investește virtual, câștigă real"

publicat in 01/04/2021 11:22

Companii discutate:

2 aprecieri nete


A doua ediție trimestrială a "Investește virtual, câștigă real" organizat de către Invest Club care s-a încheiat pe 31 martie 2021, a numărat 47 de participanți, majoritatea lor fiind investitori noi care au dorit să își testeze strategile investiționale, înainte de deschiderea unui cont real de tranzacționare.

“Ne bucură să vedem modul în care investitorii din cadrul Comunicații Invest Club au înțeles scopul educațional al acestui concurs trimestrial de tranzacționare, concurs prin care investitorii învață să îți valideze strategiile investiționale astfel încât să câștige experiența necesară pentru administrarea eficientă a banii printr-un cont real de tranzacționare. Consider că toți cei care au înțeles acest mesaj și s-au dezvoltat ca investitori prin intermediul concursului, sunt câștigători! 

Vreau să felicit în mod special pe cei 3 investitori care au castigat concursul si care au generat cele mai mari randamente în aceasta ediție a concursului și astfel au castigat premiile puse în joc. Prin această cale vă provoc să vă aduceți contribuția în dezvoltarea Invest Club, prin sfaturi prietenești către investitorii care sunt la început de drum și au nevoie de încurajarea voastră. ” Paul Maior, Președintele Invest Club

Cei 3 finaliști ai primei ediții sunt:

  • LOCUL I - Florin Trifon, din Timisoara, Randament 403.1401%
  • LOCUL II - Alexa Maximilian, din Bacau, Randament 56.2598%
  • LOCUL III - Paun Dragos, din Cluj, Randament 43.1465%

Premile primei ediții sunt:

  • Locul I.  Abonament 12 luni cont PREMIUM + puncte în cadrul Portalului Investitorilor din România
  • Locul ÎI. Abonament 6 luni cont PREMIUM + puncte în cadrul Portalului Investitorilor din România
  • Locul III. Abonament 3 luni cont PREMIUM + puncte în cadrul Portalului Investitorilor din România

Despre concursul "Investește virtual, câștigă real"

Concursul “Investește virtual, câștigă real“, este un concurs educațional complex dezvoltat de Invest Club și aduce în prim plan aproape 400 de instrumente financiare din cadrul Bursei de Valori București cât și peste 200 de fondurile de investiții românești și străine.

Complexitatea concursului este dată de cele aproape 700 de instrumente financiare prin care participanții realizează investiții virtuale dar și de instrumentele educaționale conexe, prezente în cadrul Portalului Investitorilor din România, precum comunitatea Invest Club, prezentă prin forum, articole, evenimente online cât și partea pasivă din platforma, și anume: testele de cultură investițională, finpedia – cel mai mare dicționar investițional din România, modele de portofolii, video-uri educaționale și dashboard-urile investiționale.

Cum te poți înscrie la ediția din trimestrul 2, 2021?

Înscrierile în concurs se realizează în perioada 02-30 aprilie, accesând acest link, iar concursul de închide pe 31 iunie. 

Premiile ediției III, constau în abonament premium de 12, 6 și 3 luni și puncte în cadrul portalului, acestea vor fi acordate la începutul lunii IULIE, după încheierea ediției III din cadrul concursului.



Investitor (staff) din Cluj Napca , Cluj

"presedinte / director general invest club"

(45 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

Placeholder

Postează un răspuns
1378 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

ROCA Industry - Dreapta SUS

Termenul zilei
Ordin la piata ( market order )

Ordinul la piata (lb. engleza- market order) presupune lansarea unui ordin de cumparare sau de vanzare, cu executare rapida, la cel mai bun pret din piata din acel moment. Acest tip de ordin pune mai mult accent pe executarea tranzactiei si mai putin pe pretul de executie. Investitorul cunoaste cotatia instrumentului financiar tranzactionat si este interesat sa isi execute ordinul la un pret cat mai apropiat de cel al pietei.

Se pot distinge doua tipuri de ordine la piata:

  • Ordin de cumparare la piata (cumpararea imediata a unui numar de titluri financiare la pretul pietei, la cerere);
  • Ordin de vanzare la piata (vanzarea imediata a unor titluri financiare la pretul pieti, la cerere);

Brokerul executa ordinele la momentul lansarii, la cererea si pe raspunderea clientului.

Vezi toți termenii



ROCA Industry - Dreapta JOS
Cursul BNR pentru data 22/01/2026
Moneda Curs
1 EUR 5.0936 RON -0.05 %
1 USD 4.3572 RON +0.09 %
1 GBP 5.8588 RON +0.39 %
1 CHF 5.4897 RON -0.09 %
1 CAD 3.1516 RON +0.18 %
1 AUD 2.9641 RON +0.93 %
1 NOK 0.4399 RON +0.80 %


Statistici site
Total membri 1551
Activi azi 3
Membri online 0