Dezvoltarea fondurilor de tip ETF

publicat in 11/11/2025 15:06

Companii discutate:

2 aprecieri nete


Fondurile de tip ETF (Exchange Traded Fund) au cunoscut o dezvoltare remarcabila pe plan mondial. Activele lor totale, la nivel global, erau estimate la 17,3 trilioane de dolari americani la sfarsitul lunii iulie 2025, in crestere accelerata fata de 3,0 trilioane de dolari in urma cu aproximativ zece ani, la finalul anului 2015 (sursa: ETFGI).

Am identificat aceasta tendinta si in Romania. TVBETETF (FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET TRADEVILLE), administrat de Patria Asset Management, cel mai mare ETF romanesc, avea active totale de numai 2,2 milioane lei la sfarsitul anului 2015. In prezent activele ETF BET Patria – Tradeville sunt de 669,2 milioane lei (10 noiembrie 2025); cresterea este de peste 300 de ori.

Ce a determinat aceste cresteri? Sigur, preturile actiunilor listate la bursa din Bucuresti au avut o evolutie foarte buna in aceasta perioada. Insa aceste performante nu explica decat intr-o anumita masura cresterea activului fondului (indicele BET a crescut de 3,25 ori in acelasi interval, mult sub cresterea de activ a fondului chiar si ajustand pentru dividende).

Un factor determinant al evolutiei activelor totale este numarul de investitori in fond. La sfarsitul anului 2015, ETF BET Patria – Tradeville inregistra numai 219 investitori; la finalul lui octombrie 2025 (conform celor mai recente date disponibile), numarul de investitori in fond crescuse la 31.275, reprezentand o crestere de 143 de ori. Graficul de mai jos prezinta evolutia lunara comparata a numarului de investitori in fond si a activului net total al acestuia, in ultimii sapte ani (ianuarie 2019 – octombrie 2025).

Se observa ca evolutia celor doi indicatori urmeaza tendinte foarte apropiate. Coeficientul de corelatie calculat pentru cele doua serii de date este extrem de ridicat, de 0,98.

Evolutiile sunt similare si in cazul celui de-al doilea ETF al Patria Asset Management, ETF Energie Patria – Tradeville, care urmareste indicele BET-NG dedicat sectorului energie si utilitati al BVB. Activele totale ale fondului au crescut de 27 de ori, de la un nivel initial de la 1,5 milioane lei la 41,3 milioane lei in prezent. Numarul de investitori in fond a crescut de la 974 la finalul lui februarie 2023 (prima luna de functionare a fondului) la 5.566 la finalul lui octombrie 2025. Graficul de mai jos prezinta evolutia lunara a numarului de investitori si a activului net total si pentru acest ETF. Coeficientul de corelatie intre cele doua serii de date este tot 0,98 si in cazul acestui fond.

Concluziile? Cresterea numarului de investitori reprezinta un factor determinant de dezvoltare pentru cele doua ETF-uri. Cresterea activelor acestora atrage un numar in crestere de investitori, iar numarul in crestere de investitori determina cresteri suplimentare de activ, totul realizat pe fondul performantelor foarte bune livrate de companiile listate la BVB.

Informatii suplimentare despre ETF BET Patria – Tradeville sunt disponibile pe siteul web al societatii de administrare, SAI Patria Asset Management, la adresa https://www.patriafonduri.ro/fonduri/patria-etfbet iar informatii despre fondul ETF Energie Patria – Tradeville sunt disponibile la adresa https://www.patriafonduri.ro/fonduri/patria-etfenergie

Patria Asset Management

Informatii importante.  Denumirile indicilor BET si BET-NG sunt protejate ca marca inregistrata apartinand BVB, iar fondurilor ETF BET Patria – Tradeville si ETF Energie Patria – Tradeville le-a fost acordata o autorizatie ne-exclusiva de utilizare a indicilor BET, respectiv BET-NG, pentru crearea unor produse financiare pe baza unui contract de licenta incheiat de SAI Patria Asset Management cu Bursa de Valori Bucuresti.

Informatii suplimentare despre fondurile Patria Asset Management sunt disponibile in prospectele acestora, in documentele cu informatii esentiale si in celelalte documente ale fondurilor, disponibile pe siteul www.patriafonduri.ro. Performantele anterioare nu prevad profiturile viitoare. Performanta viitoare face obiectul impozitarii care depinde de situatia personala a fiecarui investitor si care se poate schimba in viitor. Investitia in fonduri presupune si riscuri, incluzand riscul ca performanta tintita sa nu fie atinsa sau investitia sa produca o pierdere ca urmare a conditiilor specifice pietelor si instrumentelor in care investesc fondurile. Riscurile investitiei pot include si alte riscuri precum riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul de contraparte, riscul operational sau riscul de durabilitate.



Investitor (staff) din Cluj Napca , Cluj

"presedinte / director general invest club"

(45 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

Placeholder

Postează un răspuns
172 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

Investeste Virtual, Castiga Real

Termenul zilei
Membru noncompensator (nonclearing member)

Membru noncompensator (nonclearing member) – Este intermediarul sau traderul care detine calitatea de participant la Piata Derivatelor si care participa indirect la Sistemul de Compensare-Decontare, prin intermediul unui membru compensator general.

Vezi toți termenii



Holisun
Cursul BNR pentru data 12/12/2025
Moneda Curs
1 EUR 5.0904 RON +0.01 %
1 USD 4.3406 RON -0.20 %
1 GBP 5.8057 RON -0.21 %
1 CHF 5.4586 RON +0.13 %
1 CAD 3.1546 RON +0.13 %
1 AUD 2.8925 RON +0.00 %
1 NOK 0.4294 RON -0.19 %


Statistici site
Total membri 1548
Activi azi 1
Membri online 1