Producătorul român menţine nivelul veniturilor din export la 40% din total în prima jumătate de an.
ATB (ANTIBIOTICE S.A.), cel mai mare producător de medicamente cu capital românesc, a raportat venituri din vânzări la export de peste 150 milioane de lei în primele şase luni din anul 2024, în creştere cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Creşterea veniturilor din exportul medicamentelor produse în România este chiar peste creşterea generală înregistrată de companie în primul semestru din an, potrivit datelor publicate de companie pe bursă.
În comparaţie, în ultimii cinci ani, Antibiotice a mizat puternic pe activitatea în pieţele externe, dublând veniturile generate de exporturi în primul semestru din 2020 până în prezent.
„Trendul ascendent al evoluţiei exportului de medicamente înregistrat în semestrul I/2024 comparativ cu semestrul I/2023 este rezultatul continuării strategiilor de dezvoltare a companiei Antibiotice, stabilite prin „Planul de Expansiune Teritorială.“ Din acest an am început vânzarile de produse injectabile în Italia, Polonia, Franţa, Bulgaria. În luna iunie a fost realizată prima livrare pe piaţa din Emiratele Arabe Unite. Avem în planificarea proiectului înregistrarea de noi produse pentru a creşte prezenţa în această piaţă“, se arată în raportul Antibiotice Iaşi, publicat pe site-ul bursei.
De altfel, exportul a fost una dintre direcţiile pe care a mizat permanent producătorul local, ţinta stabilită de companie fiind dublarea cifrei de afaceri pe piaţa externă până în 2030.
Antibiotice Iaşi a anunţat în ultimii trei ani investiţii constante, atât în capacităţi noi de producţie, cât şi în platforma actuală de la Iaşi. În 2023, producătorul local a câştigat o licitaţie în valoare de peste 5 mil. euro în Marea Britanie, un contract care se derulează până în 2025. Aceasta a fost a doua licitaţie câştigată de Antibiotice în Marea Britanie. Sunt pieţe externe pe care Antibiotice are o cotă de 30-40% pe anumite medicamente pe care le exportă de pe platforma de la Iaşi.
Anul acesta, în 2024, producătorul local a primit undă verde pentru o finanţare de 100 mil. euro din fonduri europene pentru fabricarea unor medicamente critice dintr-o listă stabilită de Comisia Europeană, prin care autorităţile europene vor să crească independenţa ţărilor membre în faţa potenţialelor crize de tratamente.
Antibiotice Iaşi, cel mai mare producător de medicamente cu capital românesc, are 69 de ani de la înfiinţare, fabrica fiind deschisă în 1955. Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti, fiind deţinută majoritar de stat, prin Ministerul Sănătăţii, care are 53% din acţiuni.
Producătorul de medicamente a raportat pentru primul semestru din 2024 un profit net de 74 mil. lei, în urcare cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce veniturile au urcat cu 8% la 380 mil. lei.