Analiza tehnica NIO - 02.10.2021

publicat in 02/10/2021 13:23

Companii discutate:

1 aprecieri nete


NIO este unul dintre cei mai mari producatori de automobile, specializat in proiectarea si dezvoltarea vehiculelor electrice. Deocamdata, compania nu activeaza pe piata din Europa, aceasta fiind prezenta doar in Asia. La fel ca majoritatea firmelor de IT sau EV, actiunile NIO au trecut printr-o perioada foarte buna in anul 2020. Acestea au inregistrat o crestere de la 3$/actiune pana la 66$/actiune pe fondul increderii investitorilor in dezvoltarea companiei.

Insa, dupa fiecare crestere masiva, trebuie sa existe si o corectie. La inceputul anului 2021, pretul actiunilor a scazut pana la apoximativ 35$/actiune, valoare care a si ramas nivel de suport pentru pret (atins de 4 ori pana in prezent).

Acestea au spart o data acest nivel, apoi au spart si rezistenta canalului descendent (chenarele albastre), dar aparent au fost doar niste false rupturi iar pretul a ramas in canalul evidentiat pe grafic. Deocamdata, actiunile se afla sub mediile mobile (pentru 100 si 200 de zile) si norul Ichimoku, acesta fiind un semnal bearish.

Pe de alta parte, indicatorii MACD si DMI dau semnale pozitive. Linia albastra si cea galbena ale indicatorului MACD (cel din partea de sus) s-au intersectat, formand inceputul pentru un nou trend de crestere, iar pentru indicatorul DMI, linia DI+ (cea albastra) se afla in urcare, in timp ce linia DI- (cea galbena) se afla in scadere.

Acum ne aflam intr-un moment crucial pentru actiunile NIO deoarece acestea sa afla din nou aproape de nivelul de suport.

Daca scad sub acest nivel, trendul ascendent ar putea continua, insa, daca pretul are o respingere la nivel am putea vedea din nou o perioada de crestere. Indiferent de ce se intampla pe termen scurt, consider ca pe termen lung NIO este una din companiile care va aduce randamente bune investitorilor avand in vedere industria in care activeaza aceasta firma si planurile ei de extindere pe pietele din America si Europa.



Investitor din Slobozia , Ialomita

""

(3 urmăritori)


Ți-a plăcut? Fii social:
Facebook Twitter LinkedIn Whatsapp Email

970x90 - Banner STIRI

Postează un răspuns
673 vizualizări

- din 0

Nu poți posta sau să răspunzi: Trebuie să fii logat înainte de a posta.

ROCA Industry - Dreapta SUS

Termenul zilei
Valori mobiliare emise in mod continuu sau repetat

Valori mobiliare emise in mod continuu sau repetat – Valori mobiliare de acelasi tip si/sau clasa emise continuu ori in cel putin doua transe distincte pe o perioada de 12 luni.

Vezi toți termenii



Holisun
Cursul BNR pentru data 23/04/2024
Moneda Curs
1 EUR 4.9762 RON +0.01 %
1 USD 4.6699 RON -0.03 %
1 GBP 5.7698 RON +0.04 %
1 CHF 5.1198 RON -0.10 %
1 CAD 3.4052 RON +0.04 %
1 AUD 3.0092 RON +0.08 %
1 NOK 0.4241 RON +0.00 %


Statistici site
Total membri 1457
Activi azi 2
Membri online 0