Derivate financiare Part 2-Tipuri

Untitled3

Derivatele financiare se pot grupa în trei mari categorii :

I. Contracte Futures şi Forward;
II. Contracte de Opţiune sau simplu Opţiuni;
III. Swap-uri.

Primele două categorii sunt considerate ca fiind derivatele financiare fundamentale, în timp ce swap-ul este considerat ca un produs financiar hibrid care poate fi descompus într-un set de contracte forward şi de opţiune.

Activele suport pot fi clasificate în cinci mari grupe:

1. Acţiuni;

2. Valute;

3. Rata dobânzii: rata dobânzii nu este un activ financiar propriu–zis. Un activ noţional trebuie să fie divizat pentru ca cineva să poată lua o poziţie într-un contract futures pe dobândă. În această categorie putem include obligaţiunile, bonurile de tezaur, în general instrumentele guvernamentale de debit. În cazul tranzacţionării derivatelor pe aceste instrumente se urmăreşte evoluţia ratei dobânzii. De cele mai multe ori aceste derivate care au ca activ suport instrumente ale datoriei guvernamentale nu sunt noţionale şi la scadenţă pot fi livrate efectiv. Activele financiare purtătoare de dobândă, cele mai frevent utilizate ca active suport ale contractelor futures sunt:

a. Bonurile de tezaur (T-bills) – instrumente ale datoriei pe termen scurt emise de către guvern pentru acoperirea necesităţilor de finanţare curentă ale bugetului de stat. De regulă sunt achiziţionate atât de investitorii instituţionali: bănci, corporaţii, fonduri de pensii, fonduri mutuale etc., cât şi de către persoane fizice. Cel mai frecvent emise şi negociate sunt cele cu scadenţa la 90 de zile. Emiterea lor se face cu discount.
Cel care investeşte de exemplu în bonuri de tezaur cu scadenţa la 3 luni (90 de zile) cumpără de fapt dobânda pe care o generează bonul de tezaur.

Să luăm de exemplu un bon de tezaur cu scadenţa la 3 luni cumpărat la un preţ de emisiune de 9500 USD şi care are o valoare nominală de 10000 USD (trebuie precizat că acest tip de activ financiar este de regulă emis cu dicount, sau sub pari – preţ de emisiune mai mic decât valoarea nominală, discontul constituind expresia dobânzii aduse de bonul de tezaur la scadenţă.) Cumpărătorul va obţine la scadenţa bonului de tezaur, când acesta va fi răscumpărat de emitent, o dobândă de 500 USD, adică diferenţa dintre valoarea nominală şi preţul de emisiune a bonului, ceea ce îi asigură o rată a dobânzii de 20%.

Această rată se determină pe baza formulei :

d=[DS/(VN*T/360)]*100

unde : d = dobânda asigurată de bonul de tezaur în procente;
DS = VN – Pe = discontul;
VN = valoarea nominală a bonului de tezaur;
Pe = preţul de emisiune a bonului de tezaur;
T = numărul de zile până la scadenţă (în cazul nostru 90);
360 = numărul de zile dintr-un an financiar.

deci: d = [500/(10000*90/360)]*100 = 20%

Cu alte cuvinte, putem afirma că investitorul a ‚cumpărat’ la momentul t0 o rată a dobânzii de 20% pe an, el fiind avantajat în condiţiile în care rata dobânzii practicată pe piaţă este mai mică decât cea a bonului de tezaur, sau dacă pe parcursul celor 3 luni rata dobânzii de pe piaţă va înregistra o scădere. Evident, va fi dezavantajat dacă rata dobânzii de pe piaţă va creşte până la finele celor 3 luni.

b. Obligaţiuni de stat pe termen lung (T-bonds) sunt instrumente ale datoriei pe termen lung emise de organisme abilitate. Scadenţa lor este cuprinsă între 15 şi 30 de ani, fiind titluri cu dobândă fixă. Cele mai tranzacţionate în lume sunt obligaţiunile cu scadenţa la 20 de ani, valoare nominală de 100000 USD şi o rată a dobânzii de 8%.
c. Obligaţiuni de stat pe temen mediu (T-notes) sunt instrumente ale datoriei pe termen mediu, cele mai tranzacţionate fiind cele cu scadenţa la 2, 5 şi 10 ani.

d. Eurodolarii sunt ‚active bancare în dolari’ care sunt constituite sub formă de depozite în bănci aflate în afara USA de către persoane nerezidente ale ţării pe teritoriul căreia îşi are sediul banca respectivă (de exemplu, un depozit de 1 mil. USD constituit la o bancă elveţiană de către un cetăţean român). Pe baza lor se pot emite certificate de depozit în eurodolari, acestea fiind instrumente care generează o dobândă ce va reveni posesorului certificatului de depozit.

4. Indicii: Aceştia nu sunt prin ei înşişi active financiare, contractele sunt emise pe o mărime noţională , iar deschiderea unei poziţii se face în funcţie de evoluţia indicelui suport.

5. Mărfurile: Acestea nu sunt active financiare, însă trebuie menţionate, deoarece punctul de pornire în crearea derivatelor l-a constituit marfa.

Află mai multe despre derivatele financiare!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.