Despre regimul valutar…

De-a lungul timpului, la nivel mondial a existat o multitudine de regimuri de curs de schimb. Evoluția sistemului monetar internațional trebuie privită în strânsă corelație cu adoptarea diferitelor regimuri de curs de schimb, respectiv modalitățile pe baza cărora cursurile de schimb se pot determina pe diferite piețe valutare.

Tipurile de regimuri de cursuri valutare practicate de-a lungul timpului la nivelul pieței internaționale sunt:

  • regimuri bazate pe cursuri de schimb fixe (engl. ”hard pegs regimes”);
  • regimuri bazate pe cursuri de schimb flotante (engl. ”floating regimes”);
  • regimuri intermediare (engl. ”intermediate regimes”).
  • regim valutar

Sursa: Exchange Rates Regimes of the World, 1870–2000, Feenstra and Taylor: International Economics, First Edition

Sistemul Monetar Internațional poate fi definit ca un ansamblu de relații și aranjamente instituționale ce guvernează mecanismul cursului de schimb, implicând atât regulile legate de acest fenomen, cât și instituțiile participante.

Evoluția SMI poate fi sintetizată astfel:

evolutie SMI

Sistemul bazat pe Etalonul Aur:

Realiza fixarea monedei naționale în raport cu valoarea aurului, argintului sau altor metale prețioase.

Autoritatea monetară putea să emită monedă doar în limita rezervelor de aur pe care le deținea și avea obligația de a realiza convertirea în aur a propriei monede, la cerere.

Înainte de Primul Război Mondial (1913), etalonul aur fusese adoptat de 70% din statele lumii, 10% își legaseră moneda de alte metale, iar 20% aveau monede ce fluctuau liber.

Caracteristicile principale ale sistemelor monetare bazate pe etalonul aur erau:

  • substituibilitatea deplină între monedă și aur;
  • masa monetară în circulație = cantitatea de aur și monedă deținută de populație;
  • reglarea automată a cursului de schimb în funcție de valoarea în aur a fiecărei monede, valoare stabilită de banca centrală;
  • obligația băncii centrale de a menține prețul fix în aur al monedei naționale (valoarea monedei naționale față de alte monede poate varia în funcție de raportul cerere/ofertă);
  • imposibilitatea controlului băncii centrale asupra masei monetare (= variabilă endogenă).

EXEMPLU: se consideră 2 țări (SUA și Japonia) în care se stabilește o paritate fixă a fiecărei monede naționale față de aur à paritate fixă între USD și JPY de 10 yeni la un dolar.

Dacă USD va înregistra pe piața valutară un curs mai mare de 10 USD/JPY (USD este în curs de apreciere): un importator japonez ce a achiziționat din America produse în valoare de 100 USD va avea de plătit mai mult de 1.000 JPY (raportul inițial între cele 2 valute).

Importatorul japonez are următoarele variante:

  • plata unei sume mai mari în JPY
  • plata în aur (schimbă 1.000 JPY în aur la cursul fix de 10 USD/JPY).

Plata în aur este mai avantajoasă:

→ crește cantitatea de aur intrată în SUA → cresc rezervele de aur ale SUA → crește masa monetară în circulație în SUA → cresc prețurile în SUA → depreciere USD (pentru Japonia fenomenul este invers → se ajunge la aprecierea JPY).

Fenomenul continuă până când cursul pe piața valutară ajunge la valoarea paritară inițială exprimată prin conținutul în aur al celor 2 monede (respectiv, 10 USD/JPY).

Avantaje ale sistemului bazat pe etalonul aur:

  • mecanism puternic de reglare automată a cursului de schimb (obligația băncii centrale era de menținere a parității monedei față de aur dar nu și față de celelalte valute; echilibrul extern era reprezentat de situația în care în țară cantitatea de aur era constantă – fără intrări și ieșiri);
  • volumul rezervelor de aur determina modificarea masei monetare (creșterea prețurilor este moderată);
  • sistem monetar simetric, toate țările având poziții de relativă egalitate;
  • dezvoltarea accelerată a comerțului internațional ca urmare a eliminării incertitudinilor legate de cursul de schimb.

Dezavantaje ale sistemului bazat pe etalonul aur:

  • inexistența controlului băncii centrale asupra politicii monetare determină relativa ineficiență a sistemului în impulsionarea economică;
  • rezervele de aur determinau modalitatea de implementare a politicii monetare;
  • stabilitatea prețului aurului determina stabilitatea celorlalte prețuri.

Prima țară care a adoptat etalonul aur a fost Marea Britanie (1717), ea având rol primordial în realizarea schimburilor internaționale și ca urmare devenind în acea perioadă centrul financiar mondial.

Perioada interbelică: flotare liberă + etalon aur

Este caracterizată de:

  • declinul sistemulul bazat pe etalonul aur (ca urmare a finanțării de către guverne a cheltuielilor de război prin emisiune monetară fără acoperire în aur);
  • declinul financiar accentuat al țărilor europene (scăderea influenței acestor țări la nivel internațional);
  • amplă instabilitate a monedelor naționale (Marea Britanie abandonează în 1931 sistemul monetar bazat pe etalonul aur).

În 1929, majoritatea economiilor de piață reveniseră la etalonul aur, însă în 1939 doar 25% din țările lumii mai aveau moneda legată de aur (țările europene cele mai afectate de Marea Criză din 1929 – Franța, Elveția, Belgia, Olanda, Polonia, au menținut etalonul aur până în 1936).

Perioada celui de al doilea Război Mondial

Este caracterizată de:

  • prăbușirea țărilor europene din punct de vedere economic și financiar;
  • instalarea New Yorkului în poziția de centru financiar mondial (în 1945, 50% din PNB la nivel mondial era produs în SUA).

Sistemul Bretton Woods

Reuniunea celor 45 de țări (iulie 1944) a avut ca scop adoptarea unui nou sistem monetar internațional, a unui regim de curs de schimb fix (în care cursul unei monede este fixat față de o valută de referință putând rămâne constant sau putând varia în interiorul unei benzi înguste de variație) și înființarea unor instituții internaționale de creditare a țărilor cu dezechilibre ale balanțelor de plăți.

Caracteristicile noului sistem monetar internațional au fost:

  • convertibilitatea în aur numai a USD (SUA avea politică monetară independentă și trebuia să păstreze prețul USD relativ la aur);
  • obligativitatea celorlalte țări de asigurare a unei parități fixate față de USD cu o bandă de fluctuație de +/- 1%;
  • înființarea FMI și a Băncii Mondiale (cu scopul de creditare pentru reducerea dezechilibrelor temporare ale balanțelor de plăți, de promovare a comerțului internațional, a fluxurilor financiare internaționale și a cooperării monetare între state).

Rezervele de aur deținute de SUA reprezentau 80% din rezervele mondiale (în 1949) și doar 31% (în 1971). Scăderea continuă a excedentului comercial al SUA datorită importurilor în creștere (înregistrarea de cărtre SUA a primului deficit comercial în anul 1971) și imposibilitatea SUA de a acoperi cu aur întreaga cantitate de dolari puși în circulație a dus la suspendarea convertibilității USD în aur (august 1971) → prăbușirea sistemului de la Bretton Woods bazat pe un regim de curs de schimb fix.

Țările europene stabilesc în 1972 aplicarea în continuare a unui regim de curs de schimb fix prin posibilitatea de fluctuare a monedelor lor între ele în interiorul unei benzi de fluctuație de +/- 2,5%.

În 1979 în cadrul Sistemului Monetar European este creată moneda ECU, monedele europene fiind legate de aceasta și implicit, între ele.

În 1999 este adoptată moneda EURO prin înlocuirea ECU la paritatea 1:1.

Avantaje ale regimului de curs de schimb fix:

  • previzionarea modificării ratei inflației comparativ cu rata inflației din țara de referință;
  • eliminarea incertitudinilor referitoare la evoluția cursului de schimb (efect: impulsionarea comerțului internațional);
  • eliminarea costurilor implicate de protejarea la riscul valutar (efect: impulsionarea comerțului internațional);
  • disciplina fiscală.

Dezavantaje ale regimului de curs de schimb fix:

  • pierderea independenței politicii monetare a băncii centrale;
  • vulnerabilitate crescută față de șocurile macroeconomice care afectează țara de referință;
  • costuri sporite determinate de volatilitatea macroeconomică.

Regim de curs flotant

Cursul de schimb al monedei naționale poate fluctua liber pe piața valutară pe baza raportului cerere/ofertă fără a fi necesară intervenția băncii centrale pentru menținerea cursului de schimb între anumite limite (engl. ”free floating” – flotare liberă) – cu excepția intervenției în situații excepționale sau cu intervenția autorității monetare (cumpărare/vânzare de valută) dar fără a impune o anumită direcționare predeterminată a pieței (engl. ”managed free floating” – flotare administrată).

Avantaje ale regimului de curs de schimb flotant:

  • autonomia politicii monetare (banca centrală poate conduce politica monetară către atingerea altor echilibre interne/externe și nu către menținerea cursului de schimb între anumite limite de variație);
  • vulnerabilitate mai mică față de fluctuațiile înregistrate de prețuri pe piețele externe;
  • posibilitatea stabilirii unui nivel propriu al inflației pe termen lung;
  • simetrie în stabilirea condițiilor monetare la nivel internațional;
  • stabilizarea economică prin mecanismul cursului de schimb.

Dezavantaje ale regimului de curs de schimb flotant:

  • lipsa unei discipline a băncii centrale (comparativ cu regimul cursului de schimb fix);
  • posibilitatea destabilizăriieconomice ca urmare a fluctuațiilor accentuate ale cursului de schimb;
  • diminuarea relațiilor comerciale internaționale (comparativ cu regimul cursului de schimb fix);
  • iluzia unei autonomii monetare.

Între cele două forme extreme ale regimurilor valutare (curs fix și curs flotant) există numeroase tipuri de regimuri intermediare care preiau o parte din caracteristicile regimurilor valutare de bază.

currency regimes1234

Rata anuală a inflației (%)

Regim de curs de schimb Țări dezvoltate Tări emergente și în curs de dezvoltare (excluzând anul după modificarea regimului de curs de schimb)
Fix 4,8% 8,8%
Flexibilitate limitată 8,3 10,8
Flotare administrată 7,8 14,7
Flotare independentă 3,5 15,8

Sursa: Inflation Performance and the Exchange Rate Regime, Feenstra and Taylor: International Economics, First Edition

FMI realizează clasificarea țărilor în funcție de regimul de curs de schimb la nivelul anului 2009 astfel:

Conventional pegged arrangement 68  țări Angola, Argentina, Liban, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Macedonia, Maroc, Libia, Namibia, Venezuela etc.
Currency board arrangement 13 țări Bosnia Herzegovina, Bulgaria, Estonia, Lituania, Brunei, Hong Kong etc.
Exchange arrangements with no separate legal tender 10 țări Ecuador, Salvador, Panama, Muntenegru, San Marino, etc.
Pegged exchange rate within horizontal bands 3 țări Slovacia, Siria, Tonga
Crawling peg 8 țări Bolivia, China, Etiopia, Iran, Iraq etc.
Crawling band 2 țări Costa Rica, Azerbaijan
Managed floating with no pre-determined path for the exchange rate 44 țări Algeria, Singapore, Moldova, România, Nigeria, Armenia, Peru, Uruguay etc.
Independently floating 40 țări Australia, Zona Euro, Canada, Mexic, Noua Zeelandă, Japonia, SUA, Marea Britanie, Elveția etc.

Sursa: http://www.imf.org/external/pubs/ft/wp/2010/wp10242.pdf

– Conventional pegged arrangement → (regimuri fixe convenționale) se stabilește un curs fix al monedei naționale față de o monedă de referință sau un coș de monede fără un angajament de menținere irevocabilă a acestei parități, cu posibilitatea de fluctuație într-o bandă îngustă (+/-1%). Autoritatea monetară este pregătită să mențină paritatea fixată prin intervenții directe (cumpărări/vânzări de valută) și indirecte (modificarea ratei de politică monetară, impunerea de restricții pe piața valutară). Deși limitată, flexibilitatea politicii monetare este mai mare decât în următoarele 2 situații deoarece banca centrală își poate exercita funcțiile sale tradiționale și poate ajusta nivelul cursului de schimb.

– Currency board arrangement → (consiliu valutar) regim bazat pe un angajament legislativ explicit de a converti moneda locală într-o altă monedă, la o paritate fixă, la care se adaugă eliminarea anumitor funcții tradiționale ale băncii centrale (controlul monetar, creditor de ultimă instanță), lăsând o mică marjă pentru aplicarea politicii monetare proprii.

– Exchange arrangements with no separate legal tender → (regimuri de curs de schimb fără emitent propriu de monedă) moneda altei țări circulă ca monedă unică (ex. dolarizarea) sau țara respectivă aparține unei uniuni monetare în cadrul căreia există un emitent unic de monedă. Adoptarea unui astfel de regim implică renunțarea totală la independența politicii monetare națională.

– Pegged exchange rate within horizontal bands → (regimuri de curs de schimb fix în cadrul unei benzi orizontale de fluctuație) paritatea de schimb este menținută în cadrul unei benzi de fluctuație ale cărei limite minime și maxime pot fi depășite cu cel mult 2%.

– Crawling peg/Crawling band → cursul fix/fluctuant în bandă prestabilită suportă ajustări periodice de mică amploare ca răspuns la modificările apărute la nivelul unui set  predefinit de indicatori macroeconomici (modificarea ratei inflației raportată la inflația din principalele țări partenere în tranzacțiile comerciale).

– Managed floating with no pre-determined path for the exchange rate → (flotare administrată) autoritatea monetară poate influența cursul de schimb fără a avea o țintă predefinită, intervenția directă sau indirectă pe piață vizând ajustarea anumitor indicatori macroeconomici (poziția balanței de plăți, rezerva internațională).

– Independently floating → (flotare liberă) cursul de schimb este stabilit de piață, oficial fără nici o intervenție din partea autorității monetare menită să limiteze fluctuațiile cursului de schimb.

Regimul Valutar din România:

Prin definitie cursul valutar este reprezentat de raportul valoric al monedei unei tari si moneda altei tari sau pretul unei valute exprimat in alta valuta. Altfel spus cursul unei valute exprima pretul la care moneda nationala se schimba cu o alta moneda.

In Romania, de elaborarea si aplicarea politicii monetare si a politicii de schimb institutia responsabila este Banca Nationala a Romaniei, infiintata in aprilie 1880 prin  Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, lege ce a fost publicată în “Monitorul Oficial” nr. 90, fiind cea de-a saisprezecea banca centrala infiintata in lume. Conform art. 2 din Legea nr 312/2004 politica monetara si politica cursului de schimb sunt doua dintre principalele atributii ale BNR.

Actualul regim al cursului de schimb al monedei nationale este cel de flotare controlata. Acest regim este corelat cu utilizarea tintelor de inflatie ca ancora a politicii monetare si permite flexibilitatea acestei politici la socurile neprevazute ce pot afecta economia nationala.

In vederea intocmirii si realizarii unei politici a cursului de schimb optime pentru Romania, banca centrala fixeaxa un curs BNR de schimb al monedei nationale, intareste rezervele valutare nationale, pastreaza echilibrul balantei de plati, diminueaza datoria externa a tarii si mentine un raport echilibrat al cererii si ofertei.

BNR poate influenta cursul de schimb valutar prin masurile pe care le ia pentru a controla oferta monedei nationale si efectele inflatiei ce pot avea o influenta directa asupra leului. Aceste masuri sunt elaborate numai in urma unor analize amanuntite asupra cauzelor care influenteaza aprecierea sau deprecierea monedei nationale.

Daca din anul 1991 pana in anul 1994 piata valutara din Romania functiona sub forma licitatiei organizate de BNR cu participarea bancilor comerciale la aceste licitatii, dupa aceasta data sistemul a fost inlocuit de vanzarea-cumpararea valutelor la nivelul bancilor comerciale, sistem urmarit indeaproape de Banca Nationala a Romaniei prin autorizarea si supravegherea persoanelor juridice care au aprobarea efectuarii de tranzactii valutrare, stabilirea plafoanelor pentru detinerea activelor externe si operatiunile efectuate cu acestea, stabilirea limitelor si a conditiilor de indatorare externe pentru persoanele fizice si persoanele juridice care intra sub incidenta regimului valutar.

Pe oricare din segmentele de piata care formeaza piata valutara din Romania, fie pe piata valutara interbancara, fie pe piata valutara a caselor de schimb sau pe piata valutara a entitatilor aprobate pe care se efectueaza operatiunile de schimb valutar, cursurile de schimb sunt determinate liber de fiecare autoritate in parte ca intermediari ai Bancii Nationale a Romaniei. Cu toate ca aceste cursuri de schimb sunt determinate liber, Banca Nationala a Romaniei recomanda intermediarilor autorizati sa functioneze pe piata valutara interbancara, sa respecte Codul de Etica adoptat de Asociatia Pietelor Financiare ( ACI) inainte de a stabili preturile la care se vor efectua tranzactiile financiare si raportandu-se la cursul de referinta afisat zilnic de BNR, curs determinat ca media cursurilor de vanzare si a cursurilor de cumparare practicate de-a lungul zilei precedente. Cursul mediu de referinta se poate modifica de-a lungul aceleiasi zile, la fel ca si cursurile practicate de persoanele juridice autorizate sa functioneze si sa efectueze tranzactii pe piata valutara interbancara. In acelasi timp, pentru a echilibra si stabiliza cursul leului, Banca Nationala a Romaniei poate interveni oricand pe piata interbancara, ca un operator obisnuit, cumparand sau vanzand valuta si astfel influentand raportul cerere-oferta.

Programul zilnic de functionare, in fiecare zi bancara, a pietei valutare interbancare este intre orele 9 am- 4 pm. Pe durata acestui program de functionare a pietei valutare interbancare, intermediarii au obligativitatea afisarii permanente a cursului de schimb valutar al leului, fie cumparare, fie vanzare, la vedere si la termen, pentru euro (EUR) si dolarul american (USD).

Regimul valutar în România în prezent

  • Operațiuni valutare între rezidenți și nerezidenți

Operațiunile valutare curente și de capital se efectuează în mod liber între rezidenți și nerezidenți, în valută și în moneda națională (leu).

Operațiuni valutare între rezidenți: plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu). Excepție fac următoarele categorii de rezidenți și situațiile în care aceștia pot efectua operațiuni în valută cu alți rezidenți:

  1. persoanele juridice care efectuează plăţi şi încasări nemijlocite decurgând din contracte de comerţ exterior și prestări de servicii externe (export-import de bunuri și servicii), pe baza contractelor de comision încheiate între comisionar şi comitent sau între comisionarul unui nerezident și beneficiarul rezident, precum şi a contractelor de comerţ exterior respective;
  2. persoanele juridice care efectuează nemijlocit plăţi şi încasări pe baza contractelor de subantrepriză decurgând din contracte de colaborare (cooperare) economică internaţională, contracte de export al unor obiective complexe și al unor produse cu ciclu lung de fabricaţie;
  3. persoanele fizice, juridice și alte entităţi, pentru operaţiuni care decurg din acte de comerţ derulate în porturi, în zonele din aeroporturi şi punctele de trecere a frontierei de stat, asimilate zonelor libere), ori din acte de comerţ derulate pe parcurs extern în trenuri internaţionale, la bordul aeronavelor şi navelor;
  4. persoanele fizice, juridice și alte entităţi, pentru operaţiuni stipulate de prevederi legale exprese;
  5. persoanele fizice, pentru operaţiuni efectuate între acestea cu caracter ocazional;
  6. persoanele fizice, juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni nemijlocite ce decurg din organizarea şi/sau prestarea de servicii externe, cum ar fi transportul internaţional de mărfuri și de persoane şi turismul internaţional;
  7. persoanele fizice, juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni nemijlocite decurgând din contracte externe de prelucrare în regim “lohn”, pe baza contractelor de colaborare, în măsura în care colaboratorii rezidenți sunt nominalizaţi în autorizaţia de perfecţionare activă;
  8. persoanele fizice, juridice şi alte entităţi, pentru operaţiuni efectuate în străinătate;
  9. persoane juridice şi alte entităţi, pentru plăţi efectuate către furnizorii şi subfurnizorii de bunuri şi servicii pentru produsele și serviciile exportate.

Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenți care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională.

Toate celelalte operaţiuni între rezidenți pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută.

  • Drepturi

Rezidenții și nerezidenții au dreptul să dobândească, să dețină și să utilizeze orice active financiare exprimate în valuta și în moneda națională – leu. Sumele în moneda națională (leu) și în valute cotate, deținute de rezidenți și nerezidenți, pot fi convertite prin intermediul pieței valutare. Rezidenții, precum și nerezindentii pot deschide și menține conturi în valută și în monedă națională în România, la institutii de credit autorizate. Nerezidenții pot repatria și pot transfera activele financiare deținute.

  • Măsuri de salvgardare

În situaţiile în care fluxuri de capital pe termen scurt de o amploare deosebită exercită presiuni puternice asupra pieţei valutare şi provoacă perturbări grave în aplicarea politicii monetare şi a cursului de schimb, având ca efect, în special, variaţii semnificative ale lichidităţii interne și dezechilibre semnificative ale balanţei de plăţi, Banca Naţională a României poate să ia măsuri de salvgardare privind operaţiunile valutare de capital. Perioada de aplicare a măsurilor nu poate depăşi, de regulă, 6 luni și trebuie raportate Comisiei Europene

  • Controlul valutar

Persoanele fizice pot introduce sau scoate în/din România instrumente de plată în valută și în moneda națională sub forma de numerar, fiind obligate să declare autorităților vamale instrumentele de plată sub formă de numerar aflate asupra lor care sunt egale sau depășesc echivalentul a 10.000 EUR/persoană/călătorie.