Derivate financiare Part 1-Introducere

Untitled6

Cheia înţelegerii noţiunii complexe de derivate financiare constă în lămurirea noţiunii de „derivată”. Originea cuvântului se află în matematică, unde se spune că‚ „derivata măsoară rata de variaţie instantanee a unei funcţii, adică modul în care se schimbă variabila dependentă în momentul în care variabila independentă înregistrează o variaţie foarte mică” . Plecând de la această definiţie economiştii au decis că denumirea de derivat financiar este cea mai potrivită pentru noua generaţie de produse financiare care au revoluţionat activitatea de pe pieţele financiare internaţionale începând cu zorii anilor `70. Definirea acestor produse a suscitat interesul multor personalităţi din lumea finanţelor, astfel încât am considerat potrivit să ne oprim în cele ce urmează asupra celor pe care le considerăm cele mai reprezentative.

După J.Hull „un derivat financiar este un produs financiar a cărui valoare depinde de valoarea altor active financiare primare sau de bază” .

O altă definire este cea dată de Klein şi Lederman (1994) conform căreia „derivatele financiare sunt contracte financiare a căror valoare ‘derivă’ de pe piaţa cash a activelor de genul acţiuni, obligaţiuni, valute şi mărfuri” . În schimb Chance spune că „derivatele sunt instrumente ale căror venituri ‘derivă’, depind de veniturile generate de alte instrumente. Aceasta înseamnă că performanţele lor depind de modul în care se comportă , reacţionează alte active” .

O definire exactă considerăm că este cea dată de Ingersoll în 1987 şi preluată de Neftci în 1996, care spune că „un contract financiar este un derivat financiar, sau o clauză de contingentare, dacă la data scadenţei T valoarea sa este determinată exact de preţul de piaţă al activului suport în momentul T” .
Putem observa că, în linii mari, părerile celor care s-au aplecat asupra derivatelor financiare, în ceea ce priveşte definirea, au coincis, chiar dacă definiţiile diferă uşor de la un autor la altul.

Sintetizând, putem afirma că un derivat financiar este un contract financiar care are ca activ suport un activ primar de genul acţiuni, obligaţiuni, valute, indici bursieri sau mărfuri, active a căror curs de pe piaţa la vedere stă la baza determinării preţului derivatului financiar.

Scurt istoric al derivatelor financiare

Dacă e să ne întoarcem pe firul istoriei la momentul apariţiei derivatelor financiare, vom constata cu surprindere că vârsta acestora este respectabilă.

Se pare că primii care s-au gândit la tranzacţiile la termen sunt japonezii, care la 1697 tranzacţionau primul contract futures. Poate că este prea mult să îl numim futures, însă de vreme ce proprietarii de pământ au descoperit că pot utiliza certificatele de depozitare ale orezului ca pe un fel de monedă, putem spune că acestea se constituie într-o formă incipientă de contracte futures. Odată ce aceste certificate au devenit o componentă activă a vieţii financiare din Japonia feudală, cei care recurgeau la tranzacţionarea lor au constatat că valoarea certificatelor putea să crească sau să scadă concomitent cu creşterea sau scăderea preţului orezului. Deci, din moment ce valoarea certificatelor varia odată cu variaţia preţului activului suport (orezul), se îndeplinesc condiţiile apariţiei derivatului financiar.

Astfel, a apărut piaţa de orez Dojima – prima piaţă futures din lume , unde se tranzacţionau certificatele de depozit ale orezului ce pot fi considerate contracte la termen pentru livrarea viitoare a orezului.
Tranzacţionarea acestora semăna mai repede cu un joc de noroc, deoarece nu se ţinea seama de livrarea fizică a orezului. Dacă livrarea fizică este imposibil de realizat, legătura dintre contractul futures şi piaţa spot (la vedere) a activului suport al contractului futures este redusă, drept pentru care valoarea pe piaţă a contractului poate varia în limite largi şi într-un mod imprevizibil. Acesta este motivul pentru care în secolul al XVII–lea guvernul japonez a interzis o perioadă tranzacţionarea certificatelor de depozit pe orez, ea reluându-se după ce s-a reglementat modalitatea de lichidare a acestora prin livrare fizică.

În Europa o formă rudimentară a contractelor futures o constituie scrisoarea de târg (fair letter) prin care se stabilea o dată ulterioară a plăţii. Aceste scrisori au apărut în sânul târgurilor medievale, deoarece majoritatea comercianţilor din acea epocă au ajuns la concluzia că aderarea la regulile stabilite de târguri reducea riscul încheierii tranzacţiilor, motiv pentru care erau dispuşi să la accepte. Târgurile au devenit mai specializate, mai organizate, şi-au creat reguli proprii de funcţionare pentru a facilita încheierea ordonată şi cinstită a tranzacţiilor. În plus, târgurile europene şi-au dezvoltat o structură şi regulamente care anticipau caracteristicile unei pieţe futures: mărfurile erau tranzacţionate la momente şi în locuri bine precizate, astfel încât vânzătorii şi cumpărătorii să se poată întâlni mai uşor. Acesta este cadrul în care au apărut scrisorile de târg. Din păcate, însă, spre deosebire de japonezi, europenii nu au făcut următorul pas – crearea unui contract futures real.

În ceea ce priveşte opţiunile, surprinzător este faptul că originea lor o putem regăsi în scrierile sfinte, în Biblie . Astfel, atunci când Iacob a căzut de acord cu Laban, tatăl Rachelei, ca în schimbul a 7 ani de muncă prestată pentru Laban, la sfârşitul lor să se căsătorească cu fiica acestuia, putem spune că s-a încheiat un contract la termen şi mai precis o opţiune pentru că Iacob nu îşi asuma obligaţia de a onora contractul. Cel puţin nicăieri nu scrie „mă oblig să mă căsătoresc cu fata”. Prima sunt cei 7 ani de muncă. Dar, la scadenţă, în lipsa unui organism care să garanteze fiecărei părţi buna executare a contractului de către parteneri, Iacob constată că Laban nu mai este de acord să-i acorde mâna alesei sale, Rachela, ci i-o oferă pe Leah, fata mai mare a acestuia. Spun exegeţii că diferenţele (vârstă şi frumuseţe) dintre cele două fete erau considerabile, deci putem spune că activele suport ale opţiunii aveau caracteristici diferite. Date fiind aceste circumstanţe, Iacob încheie un nou contract cu Laban, tot contra 7 ani de muncă, dar de această dată precizând numele celei cu care dorea să se căsătorească.

Ca de obicei în hermeneutică s-au găsit voci care să îl disculpe pe Laban, care nu şi-a respectat cuvântul, experţii spunând că primul contract era incomplet deoarece nici unul dintre cei doi parteneri nu au precizat numele logodnicei, în consecinţă, având două fete Laban putea să aleagă pe care dintre ele să o mărite prima, iar el a ales să respecte tradiţia care la acea vreme spunea că mai întâi se mărita fata mai mare şi apoi mezina. Dar, Iacob a optat la rândul său să lase contractul să expire, fără să-l exercite şi să încheie unul nou. Fără dubii că ne aflăm în prezenţa unei opţiuni.

Înaintând pe firul istoriei ajungem la Thales din Milet, devenit celebru pentru că a prezis cu exactitate o eclipsă de soare. Astrolog renumit, credem că tot de la el vine şi originea cuvântului ‚speculaţie’, acesta iniţial însemnând „să observi stelele”. Thales s-a decis să demonstreze superioritatea ştiinţei asupra comerţului, căci vocile vremii spuneau că ştiinţa nu este de esenţă lucrativă nefiind supusă interesului. Urmărind stelele, Thales a prezis că vara următoare se anunţa caldă şi deci propice recoltei bogate de măsline, aşa că s-a decis ca din această informaţie să facă bani frumoşi. Pentru aceasta s-a interesat cam cât costă închirierea rezervoarelor de ulei de măsline. Şi aici a avut noroc, deoarece în vara care trecuse recolta de măsline nu fusese prea bogată, în consecinţă chiria rezervoarelor era mică, aşa că proprietarii acestora au fost de acord să-i închirieze la un preţ mic marea majoritate a rezervoarelor de ulei. Iar Thales şi-a rezervat dreptul de a le închirira. Ceea ce a prevăzut s-a realizat, iar producătorii de ulei surprinşi de recolta bogată au început să caute cu disperare rezervoare pentru închiriat. Acesta a fost momentul în care Thales a beneficiat şi şi-a exercitat opţiunea, căci rezervoarele erau deja închiriate de el. Aceiaşi comercianţi care cu câteva luni în urmă îl tachinau pe filozof spunându-i că filozofia nu face casa bună cu afacerile, veneau acum şi îl implorau să le revândă dreptul de a închiria rezervoarele de ulei la un preţ de 10 ori mai mare decât cel pe care îl plătise Thales, iar acesta a acceptat.

Thales este cel care a pus în practică, înaintea lui Arhimede, faimosul efect de levier, aplicându-l într-un domeniu care rămâne şi în zilele noastre principalul obiect al speculaţiei: viitorul.

Tranzacţii la termen încheie, încă din perioada Renaşterii, neguţătorii de mirodenii veneţieni în aşteptarea încărcăturilor de pe mare, prin încheierea de contracte prin care stabilesc preţul viitor al produselor şi comercianţii olandezi, care încheie contracte ce prevăd livrarea produselor pe care le vor aduce din călătoriile lor pe mare, înainte chiar ca acestea să fi avut loc. Scopul acestora era de a finanţa operaţiile comerciale şi maritime şi de a beneficia de un preţ superior celui care ar fi putut fi obţinut prin vânzarea mărfurilor în momentul sosirii navigatorilor.

Alte exemple întâlnim în secolele XVII şi XIX, cum ar fi exemplul producătorilor de cartofi din Maine, USA, care vindeau o parte din recoltă în momentul efectuării însămânţărilor, scopul fiind acela de a-şi finanţa producţia. Contractele forward erau utilizate în mod regulat în 1860 la Chicago în comerţul cu cereale şi în 1880 la Londra în comerţul cu metale. Pentru ca derivatele financiare să se dezvolte în adevăratul sens al cuvântului a fost necesară apariţia Casei de Compensaţie sau de Cliring.

Practic pieţele futures funcţionează în America de Nord de la mijlocul secolului XIX, dar până la începutul anilor `70 tranzacţionarea se concentra asupra mărfurilor de origine agricolă (grâu, soia, animale) respectiv asupra metalelor preţioase (aur, argint).

„Explozia” în tranzacţionarea derivatelor financiare, care au activ suport instrumente financiare, are loc în contextul schimbărilor care se produc în economia mondială la sfârşitul anilor `60 începutul anilor `70. Turbulenţele înregistrate pe pieţele financiare şi pe cele energetice au sporit interesul în acoperirea riscurilor ce au apărut, respectiv în specularea oportunităţilor create pe aceste pieţe.

Schimbările în lumea financiară debutează în timpul administraţiei Johnson, care în încercarea de a susţine şi finanţa războiul din Vietnam recurge la o politică monetară şi fiscală având ca efect creşterea spectaculoasă a inflaţiei însoţită de creşterea volatilităţii preţurilor. Efectul, care nu s-a lăsat mult aşteptat, a fost creşterea dramatică a nivelului şi a volatilităţii ratelor dobânzii, ceea ce s-a reflectat în instabilitatea cursului valutar. A devenit tot mai dificil pentru guvernul american să păstreze cursul dolarului la nivelul impus de sistemul etalonului aur devize la Bretton Woods – care funcţiona din 1945, prin care se definea rata fixă de schimb în raport cu aurul. În plus, reglementările şi restricţiile practicate de administraţia americană în ceea ce privea rata dobânzii, unele din ele în vigoare de la sfârşitul celui de al doilea război mondial, au fost relaxate. S-a eliminat plafonarea dobânzii la 4,25% la titlurile de stat, s-au diminuat restricţiile asupra dobânzii plătite la depozite, prin reducerea durităţii Regulii Q ( prin care Rezerva Federală (FED) stabilea un plafon maxim al dobânzii pe care o bancă americană o putea acorda la depozitele constituite de către clienţii săi) în ceea ce privea conturile de mari dimensiuni ale clienţilor băncilor americane, s-a generalizat sistemul de transfer automat al conturilor de economii respectiv al cecurilor.

Tendinţa creşterii ratelor dobânzii şi a volatilităţii acestora a devenit evidentă în 1970, dar nu a fost considerată ca un fenomen cu caracter permanent. Cei care au receptat direct şi au simţit cel mai puternic acest lucru au fost traderii de mărfuri. Aceştia au constatat că preţurile mărfurilor au devenit mult mai volatile şi mai ales faptul că urmărind preţurile mărfurilor în timp, acestea au început să reflecte volatilitatea ratei dobânzii.
La creşterea volatilităţii ratei dobânzii a contribuit şi decizia preşedintelui Nixon de a devaloriza dolarul şi de a-l retrage din sistemul de la Bretton Woods. Este momentul colapsului sistemului de la Bretton Woods. Impactul deciziei preşedintelui Nixon s-a reflectat în creşterea volatilităţii ratei dobânzii, deoarece automat, pentru a-şi proteja moneda fiecare ţară membră a acordului şi-a ajustat rata dobânzii .

Un alt fenomen major care a marcat finanţele internaţionale la începutul şi pe parcursul anilor 70 a fos criza de pe piaţa energetică sau aşa numitele „şocuri petroliere” care au debutat în 1973. În 1973 embargoul arab asupra ţiţeiului şi în 1979 revoluţia iraniană au generat reducerea ofertei de ţiţei şi au condus la creşterea bruscă a preţului petrolului. OPEC-ul îşi consolidase puterea în determinarea preţului ţiţeiului în 1970, pentru ca în 1980 să-şi vadă eforturile spulberate, ca urmare a faptului că ţările membre s-au opus politicii de supraevaluare a ţiţeiului, piaţa energetică intrând într-o criză de supraproducţie ce a generat scăderea preţurilor.

Aceste evenimente de pe pieţele energetice au contribuit la rândul lor la creşterea volatilităţii ratei dobânzii, care a culminat în 6 octombrie 1979 când Rezerva Federală a decis schimbarea politicii sale monetare trecând de la controlul direct al nivelului ratei dobânzii la politica de control a agregatelor monetare. Anul 1979 este de altfel anul în care USA s-a confruntat cu cel mai înalt nivel al inflaţiei (11%) şi cu o continuă scădere a cursului dolarului, motiv pentru care guvernul american a optat pentru creşterea ratei dobânzii la un nivel superior celui existent în lume.

În linii mari aceasta a fost atmosfera în care Chicago Mercantile Exchange şi mai precis o diviziune a sa, International Monetary Market, tranzacţionează primul contract futures pe valute în data de 16 mai 1972 , adică primul futures financiar. Aşa apare prima bursă futures din lume. În momentul organizării sale scopul declarat a fost acela de a se realiza un centru de tranzacţionare a unei mari varietăţi de instrumente financiare.

În data de 20 octombrie 1975 Chicago Board of Trade (CBOT) oferă primul contract futures pe rata dobânzii având ca activ suport titlurile GNMA (Government Mortgage National Association) cunoscute sub denumirea de Ginny Mae.
La zece ani distanţă, în 1982, o bursă americană mică, Kansas City Board of Trade introduce primul contract futures pe indici bursieri, iar în 1983 Philadelphia Stock Exchange introduce opţiunile negociabile pe valute.

Aşa a început odiseea tranzacţionării derivatelor financiare, derivatele financiare fiind astăzi tranzacţionate în peste 60 de burse specializate răspândite în întreaga lume.

Află mai multe despre derivatele financiare!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.